Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ludovic Orban s-a dezlănțuit după acuzațiile lui Ilan Laufer la adresa lui Iohannis: 'Afectează grav imaginea României'

Inquam Photos / Octav Ganea
ludovic orban

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că acuzațiile lui Ilan Lufer la adresa lui Klaus Iohannis trebuie sancționate, acestea afectând imaginea României. Liderul liberal somează PSD să se delimiteze de declarațiile lui Ilan Laufer.

„Acuzațiile stupefiante ale manechinului PSD propus de Liviu Dragnea pentru preluarea ministerului Dezvoltării Regionale, Ilan Laufer la adresa Președintelui României, Klaus Iohannis sunt de o gravitate fără precedent și trebuie sancționate public imediat. Folosirea în discursul public a termenilor de anti-semitism și nazism în contextul refuzului de numire a unei persoane nepotrivite într-o funcție de demnitate publică reprezintă o profanare a memoriei victimelor Holocaustului și o ofensă nepermisă la adresa comunității etnice germane. Astfel de afirmații, susținute de la tribuna oficială a partidului de guvernământ PSD, afectează grav imaginea României în plan internațional și riscă să deterioreze relațiile cu partenerii strategici din Uniunea Europeană, NATO și Statele Unite ale Americii”, a transmis Ludovic Orban, într-un comunicat de presă.

Au apărut NEREGULI SERIOASE! Noi probleme pentru Olguța Vasilescu, după ce Klaus Iohannis a lăsat-o în AFARA Guvernului

Liderul PNL somează PSD să se delimiteze de acuzațiile lui Ilan Luafer la adresa președintelui Klaus Iohannis.

„Afirmațiile iresponsabile ale lui Ilan Laufer sunt cu atât mai grave pentru PSD deoarece nu sunt singulare. Alți membri ai partidului precum Darius Vâlcov sau Liviu Pop au proferat insulte similare, iar cazul lor a ajuns în dezbaterea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei unde a fost propusă o rezoluție față de atacurile împotriva minorității germane.Somăm Partidul Social Democrat să abandoneze această retorică a urii etnice și xenofobe și să îl exludă pe Ilan Laufer din rândul membrilor săi”, a adăugat Orban.

De asemenea, liderul liberal a susținut că Ilan Laufer nu poate ocupa un portofoliu în cadrul Ministerului Dezvoltării, acesta fiind „slab pregătit”.

„Refuzul numirii lui în funcția de ministru al Dezvoltării Regionale nu are nicio legătură cu originile sale etnice, ci doar cu slaba pregătire profesională a acestuia și incompetența dovedită în ocuparea unei funcții în Guvernul României. De altfel, chiar PSD l-a eliminat din Guvern pe Ilan Laufer, în momentul în care a fost schimbat Cabinetul Tudose și tot PSD a renunțat ieri la susținerea sa. Manechinul Ilan Laufer nu are nicio legătură cu funcția propusă și nu poate ocupa un portofoliu atât de important pentru dezvoltarea României precum ministerul Dezvoltării Regionale și al Administrației Publice, întrucât nu are pregătirea, experiența și calitățile manageriale necesare pentru această poziție”, a mai transmis Orban.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.