Ludovic Orban, sfidat în PNL. Se anunţă sancţiuni pentru parlamentari liberali

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 06-09-2017

Actualizat: 06-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Se anunţă sancţiuni în PNL, după ce mai mulţi parlamentari liberali au sfidat deciziile luate de forurile de conducere şi, în mod deosebit, dispoziţiile trasate de preşedintele Ludovic Orban.

După întâlnirea conducerii PNL de la Neptun, din 2 septembrie, Ludovic Orban a anunţat printre priorităţile partidului şi proiectul legii care ar reintroduce alegerea primarilor în două tururi. El le-a mai solicitat liberalilor să facă o campanie publică pentru susţinerea proiectului.

Vezi şi: Raport devastator al Comisiei de anchetă: Alegerile din 2009 au fost fraudate

După doar câteva zilei, marţi, 5 septembrie, cei trei senatori din Comisia de Administraţie a Senatului (Cornel Popa, Răducu Filipescu şi Dumitru Cătălin Toma) au sfidat dispoziţiile partidului şi nu au susţinut prin vot tocmai proiectul PNL de alegere a primarilor în două tururi.

"Au fost trei membri ai PNL. Unul a fost absent, unul nu a participat la vot şi al treilea s-a abţinut. S-au luat măsurile şi s-a discutat la partid. O să avem schimbări în Comisia de administraţie, ceea ce e absolut normal. Era inadmisibil. E o prioritate a PNL", a declarat, într-o conferinţă de presă, prim-vicepreședintele PNL Iulian Dumitrescu, liderul grupului PNL din Senat.

O situaţie asemănătoare s-a înregistrat şi la Camera Deputaţilor, unde parlamentarii liberali din Comisia de Administraţie nu l-au votat pe colegul lor Florin Roman pentru preşedinţia comisiei, în ciuda deciziei în acest sens luate de conducerea partidului. Ulterior, grupul PNL din Camera Deputaţilor a dat vina pe PSD-ALDE pentru întreaga situaţie.

Vezi şi: INTERVIU - Ponta lansează cele mai dure acuzaţii. Dezvăluiri despre PSD, Dragnea, Grindeanu, dar şi despre noul său proiect/ VIDEO

***

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri