Premierul Ludovic Orban şi ministrul Agriculturii, Adrian Oros, au discutat, joi, cu reprezentanţii Colegiului Medicilor Veterinari despre legislaţia care reglementează activitatea în acest domeniu.
"Reprezentanţii Colegiului au solicitat sprijinul Guvernului pentru asigurarea cadrului necesar aplicării Legii 236/2019, care modifică OUG 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, astfel încât medicii veterinari de liberă practică să beneficieze cât mai rapid de indemnizaţia lunară de 10.000 de lei pe care această lege o prevede. Aplicarea acestei măsuri ar veni în sprijinul medicilor veterinari, mai ales în mediul rural, unde se simte nevoia unui număr mai mare de specialişti în acest domeniu", precizează Guvernul pe Facebook.
Potrivit sursei citate, un alt subiect abordat în cadrul întâlnirii a fost legat de combaterea pestei porcine africane, cu care se confruntă o parte din crescătorii de porci din România şi care îi afectează pe toţi producătorii.
"Premierul Ludovic Orban a subliniat disponibilitatea Guvernului de a sprijini activitatea sectorului veterinar, având în vedere importanţa pe care o are pentru zootehnia românească şi pentru siguranţa alimentară", menţionează Guvernul.
Ludovic Orban şi reprezentanţii Colegiului Medicilor Veterinari au discutat despre legislaţia care reglementează activitatea în acest domeniu
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

54
Descoperire revoluționară: 'Al șaselea simț' al creierului se află... în burtă. Cum ajută asta la controlul bolii Alzheimer
54

35
O femeie a murit şi două persoane au fost intoxicate cu fum, în urma unui incendiu izbucnit într-un bloc din Bacău
35

670
'Super-arborii', pariul inteligent al climatologilor: Cum s-ar putea rescrie lupta cu poluarea
670

65
Sfârșit tragic pentru un motociclist: A murit subit, în timpul unei drumeții pe munte
65

66
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit o capelă mortuară și a acordat Crucea „Sfântul Apostol Andrei” pentru mireni unui ctitor
66

1.446
Atenție, șoferi! Se schimbă Codul Rutier. Amenzi mai mari și suspendarea permisului pentru neplată
1.446

1.853
Echinocțiul de primăvară în 2026: De ce nu mai începe primăvara pe 21 martie
1.853

64
ESA a restabilit contactul cu unul dintre cei doi sateliţi ai misiunii Proba-3
64

1.223
FOTO Mormântul lui Ilie Balaci, vandalizat. Poliția a deschis dosar penal
1.223

5.483
ÎCCJ pune piciorul în prag - Guvernul va fi dat în judecată după manevrele bugetare: „Hotărârile judecătorești nu sunt facultative”
5.483

125
Femeie din București, reținută pentru proxenetism: Și-ar fi transformat casa în bordel încă din 2018
125

2.602
Scene de groază la cumpărături: Individ înarmat cu cuțit a amenințat clienții și a atacat un paznic într-un supermarket din Cluj
2.602

29
Guvernul alocă 620 milioane lei pentru rambursarea accizei către fermieri în 2026
29
















Comentează