DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

NEMULȚUMIRI - Ludovic Orban, somat din USR să propună pe altcineva la Ministerul Culturii: 'Nu pot vota un incompetent'

podul.ro
pnl usr

Deputatul USR Iulian Bulai a afirmat, vineri, că Bogdan Gheorghiu, ministrul propus de PNL pentru Ministerul Culturii, nu are competențele necesare pentru a conduce acest portofoliu. Deputatul USR susține că așteaptă de la PNL o altă propunere, deoarece nu poate vota „un incompetent”.

„Deputatul Bogdan Gheorghiu, propunerea PNL pentru Ministerul Culturii, e colegul meu în Comisia de cultură de trei ani de zile. De trei ani de zile, urmăresc activitatea foarte modestă a dl Gheorghiu în comisia noastră. Și, cu tot respectul colegial, mă văd în imposibilitatea morală de a-l vota ca ministru la audierile ce urmează. Cu tot respectul colegial, dl Gheorghiu nu are nicio calitate dintre cele necesare, minime, pentru un ministru al Culturii. Să fii prezent aproape săptămânal, în calitate de deputat, în emisiunile televiziunii locale al cărei asociat unic încă ești nu te califică pentru această poziție. Nici să invoci în CV fondarea unui „teatru dramatic“ despre a cărui existență nu știe nimeni și nu se găsesc urme. Nici să-ți incluzi la realizări profesionale deschiderea OTV-ului de Suceava”, a scris Iulian Bulai, pe Facebook.

CTP e foc și pară după votul din Senat: 'Este cea mai mare bătaie de joc la adresa poporului român în ultimii 30 de ani'

Deputatul USR susține că așteaptă o altă propunere de la PNL pentru Ministerul Culturii, deoarece nu poate vota „un incompetent”.

„Până și dezastrul Breaz recunoaște că situația Castelului Peleș e dramatică și trebuie găsită o soluție, și pentru renovarea Castelului și a Pelișorului (înainte să facă victime printre turiști), și pentru relația cu actualii proprietari, Casa Regală. Ce zice PNL despre Peleș? Absolut nimic.
Cultura contemporană? Aia care se face cu oameni vii, pentru oamenii vii? Educația culturală? Cultura în afara marilor orașe? Noile media? Secolul XXI? Nu există pentru PNL. Nu pot vota un incompetent la Ministerul Culturii. Oricât de mult ar fi coborât standardele dl Breaz. PNL are oameni capabili pentru acest domeniu – îl invit să propună această poziție cuiva despre care să putem crede că e acolo fiindcă merită și poate”, a adăugat Bulai.

Totodată, el a afirmat că soluția PNL pentru reorganizarea Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN) merge pe principiul „victima e de vină, a făcut ea ceva”.

„PNL zice că vrea să revoluționeze Institutul Cultural Român și diplomația culturală – și propune să facă asta cu un ministru care-n propriul CV declară că înțelege și vorbește doar engleza, la nivel de punctele generale dintr-o conversație cotidiană (B1).
Să vorbim despre cum vede PNL urgențele culturii, după aproape un an cu această catastrofă numită Daniel Breaz?Dl Breaz a finanțat cu două paie proiectele editoriale ale AFCN, iar Ministerul de Finanțe a -confiscat- temporar 7 milioane de lei deja existente în conturile AFCN? Ei bine, soluția PNL e... reorganizarea AFCN, versiunea PNL la -victima e de vină, a făcut ea ceva-”, se mai arată în postarea deputatului USR de pe Facebook.

Lovitură de teatru - SUA trimit întăriri militare în Siria! Ce obiectiv are Donald Trump

Iulian Bulai le reproșează liberalilor că în programul de guvernare nu apare organizarea pentru 221 a Capitalei Culturale Europene Timișoara.

„Capitala Culturală Europeană Timișoara 2021 – unde primarul e de la PNL – e în blocaj, iar investițiile promise nici n-au început, darămite să se termine și să permită organizarea pentru 2021? Ei bine, Timișoara 2021 nici nu apare în pagina (că o pagină e, și nu vreau să comentez cum e formulată) destinată culturii (și cultelor) din programul de guvernare PNL. Zero. Nimic.În schimb, PNL scrie că are în vedere „debirocratizarea administraţiei publice locale care finanţează cultura“. Ei, asta puteau s-o facă de mult primarii PNL și-n mod cert nu e treaba guvernului, de vreme ce, în România, administrația publică locală are AUTONOMIE... administrativă”, mai transmite Bulai.

Deputatul Bogdan Gheorghiu, propunerea de ministru al Culturii în Guvernul Ludovic Orban, este absolvent al facultății de actorie și a lucrat foarte mulți ani în televiziune, înainte de a se înscrie în Partidul Național Liberal, în 2016.

În vârstă de 44 de ani, Bogdan Gheorghiu este, din 2016, deputat în Circumscripţia electorală nr. 35 Suceava, din partea Partidului Naţional Liberal, potrivit cdep.ro.

Totodată, din 2016, este membru în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă.

În prezent, ministrul interimar al Culturii este Valer-Daniel Breaz.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.