DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Luis Enrique nu e supărat după ratarea campionatului: 'Nu am niciun reproș de făcut'

www.agerpres.ro
Luis Enrique

Luis Enrique, antrenorul echipei FC Barcelona, care a încheiat sezonul pe locul 2 cu trei puncte mai puțin decât marea sa rivală Real Madrid, a declarat după victoria în fața lui Eibar (4-2), în ultima etapă, că nu are niciun reproș de făcut nimănui.

"Nu am niciun reproș de făcut nimănui și cred că nimeni nu poate să facă vreunul. Suntem conștienți că nu am fost suficient de constanți. La începutul sezonului, am fost una dintre echipele care câștiga cele mai puține puncte acasă. Am încercat totul până la capăt, dar fără să reușim să răsturnăm situația. Real a câștigat titlul și nu mai este nimic de făcut. Trebuie să-i felicităm", a precizat tehnicianul echipei catalane, potrivit Agerpres.

Citește și: Ronaldo îl ridică în slăvi pe Zidane după câștigarea campionatului: 'A făcut o treabă fenomenală'

"În privința finalei de Cupă de sâmbătă (cu Alaves), vom încerca să adăugăm un nou titlu în istoria acestui club. Dar vreau să mulțumesc publicului de pe Camp Nou, care ne-a susținut ca de fiecare dată, iar eu am primit numai semne de afecțiune. Mă simt privilegiat pentru anii petrecuți aici... Vreau să rețin afecțiunea pe care am primit-o din partea fanilor noștri și nu mă interesează ce cred alții. Am venit aici pentru a fi un lider și grație jucătorilor mei, am câștigat titluri. Am făcut totul în maniera mea, în stilul meu, și dând totul până la capăt, până în ultimul moment. Nu pot să reproșez nimic nimănui. 'Barca' mi-a dat încredere ca jucător și ca antrenor. Dar acest vapor nu va fi niciodată ușor de condus", a conchis Enrique.

Real Madrid a cucerit al 33-lea titlu de campioană a Spaniei din istoria sa, în urma victoriei cu 2-0 înregistrată în deplasare, în fața formației Malaga, duminică seara, în cea de-a 38-a etapă (ultima) a sezonului.

Elevii antrenorului Zinedine Zidane au deschis rapid scorul, după doar două minute de joc, prin portughezul Cristiano Ronaldo, bine servit de Isco, iar apoi și-au majorat avantajul după pauză, prin francezul Karim Benzema (min.55).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.