Potrivit Gazzetta dello Sport, Inter a ajuns la un acord verbal cu Chelsea pentru a prelungi împrumutul internaţionalului belgian Romelu Lukaku (29 de ani, 102 selecţii) pentru un sezon, potrivit news.ro.
Inter ar urma să plătească 10 milioane de euro clubului englez, precum şi să preia salariul atacantului, sub contract cu Blues până în 2026. S-ar putea adăuga o opţiune de cumpărare.
Revenit la Inter vara trecută după ce a încheiat două sezoane întregi acolo între 2019 şi 2021 (65 de goluri în 98 de apariţii în toate competiţiile), Lukaku a avut un început de an mai puţin prolific din cauza unei accidentări musculare (227 de minute jucate, un singur gol) .
Comentează