'Lukaşenko cel Milostiv' - Liderul din Belarus spune că i-a cerut lui Putin să nu-l ucidă pe Prigojin: Putem să-l căsăpim, nu-i o problemă

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 27-06-2023

Actualizat: 27-06-2023

Article thumbnail

Sursă foto: RTE

'Lukaşenko cel Milostiv' - Liderul din Belarus spune că i-a cerut lui Putin să nu-l ucidă pe Prigojin

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a mărturisit marţi că i-a cerut omologului său rus Vladimir Putin să nu-l asasineze pe şeful grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, în timpul rebeliunii pornite de acesta şi la care în final a renunţat în urma unei înţelegeri mediate de liderul de la Minsk, relatează AFP, anunță Agerpres.

"I-am spus lui Putin: Putem să-l căsăpim, nu-i o problemă. Fie din prima încercare, fie la a doua. Dar i-am spus: nu o faceţi!", a afirmat Lukaşenko în faţa unor responsabili din ţara sa, potrivit unei înregistrări video publicate pe un canal de Telegram apropiat preşedinţiei belaruse, Pool Pervogo.

Conform acordului mediat de Lukaşenko ce a pus capăt sâmbătă unui marş al luptătorilor Wagner către Moscova, Prigojin se va refugia în Belarus în schimbul renunţării de către Rusia la inculparea sa pentru rebeliunea declanşată, în timp ce combatanţii grupării pot opta pentru integrarea lor în armata rusă, iar cei care nu doresc au şi posibilitatea de a pleca în Belarus alături de Prigojin.

Lukaşenko a confirmat marţi după-amiază că Progojin a sosit în Belarus şi s-a declarat dispus să ofere grupării Wagner o bază dezafectată a armatei belaruse, apreciind de asemenea că ţara sa ar putea beneficia de pe urma experienţei de luptă a combatanţilor Wagner şi nu are de ce să se teamă de aceştia.

Lukaşenko dezvăluie că l-a avertizat pe Prigojin că forţele sale Wagner aveau să fie ”zdrobite ca un gândac”

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko dezvăluie marţi că l-a avertizat pe şeful grupării paramilitare ruse Wagner Evgheni Prigojin că forţele sale aveau să fie distruse dacă-şi continuau marşul către Moscova, relatează CNN.

”La jumătatea drumului vei fi zdrobit ca un gândac”, rememorează Lukaşenko că i-a spus lui Prigojin, într-o convorbire la telefon, sâmbătă, potrivit presei belaruse de stat.

Prigojin i-a răspuns ”noi vrem dreptate! Ei vor să ne sugrume! Ne vom duce la Moscova!”, continuă el.

”Mult timp am încercat să-l conving. Iar în cele din urmă i-am spus «ştii că poţi să faci ce vrei. Dar nu te simţi ofensat de mine. Brigada noastră este gata de transfer la Moscova»”, a declarat el.

Lukaşenko a continuat că i-a spus lui Prigojin că ”această situaţie nu priveşte doar Rusia. Nu doar pentru că asta e patria noastră şi pentru că, Doamne fereşte, aceată agitaţie se va răspândi în toată Rusia, dar premisele pentru asta erau colosale şi noi urmam”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri