Lumea interlopă din București fierbe! Sile Cămătaru iese din pușcărie

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 24-04-2025 12:14

Actualizat: 24-04-2025 15:14

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Sile Cămătaru iese din închisoare. Magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au decis să-l elibereze condiţionat. Interlopul executa o pedeapsă de 11 ani de închisoare şi este condamnat în 3 dosare penale.

Un complet de trei judecători s-a întrunit joi la Tribunalul București pentru a analiza cererea de eliberare condiționată în cazul lui Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, scrie antena3.ro.

Asta înseamnă după ce un judecător a fost de acord cu eliberarea lui Vasile Balint, în timp ce al doilea a hotărât să admită contestația procurorilor. Într-o asemenea situație, în complet a intrat un al treilea magistrat, care a înclinat balanța în favoarea eliberării deținutului.

Interlopul le-a spus judecătorilor că nu se va mai reîntoarce în pușcărie

Interlopul le-a spus judecătorilor că regretă toate faptele pe care le-a săvârșit, că nu contestă condamnările pe care le-a primit și le-a promis că nu se va mai reîntoarce la pușcărie.

Sile Cămătaru, încarcerat în 2017, avea mai multe pedepse de ispășit, ultima dintre acestea era de 6 ani de închisoare pentru proxenetism. Odată cu primirea acestei pedepse, Curtea de Apel București a decis ca acesta să execute și un rest de pedeapsă mai veche, astfel că ajunsese să execute 11 ani în total.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri