Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lungmetrajul Babyteeth, premiat la Veneţia şi la TIFF, a fost lansat online

copil televizor

Filmul „Babyteeth: Prima iubire”, lungmetrajul de debut al regizoarei australiene Shannon Murphy, va fi lansat online vineri, potrivit news.ro.

Filmul a rulat puţin timp pe marile ecrane româneşti, începând cu finalul lunii septembrie, iar acum va fi disponibil contra cost pe canalul de Vimeo al companiei de distribuţie Bad Unicorn şi pe eventbook.ro.

Lungmetraj a avut premiera mondială în competiţia Festivalului de Film de la Veneţia 2019. Pentru interpretarea lui, Toby Wallace a primit premiul „Marcello Mastroianni” pentru cel mai bun tânăr actor. Filmul spune povestea unei adolescente în vârstă de 16 ani (interpretată de Eliza Scanlen, starul serialului HBO „Sharp Objects”), bolnavă de cancer, care se îndrăgosteşte de un dealer de droguri.

Citește și: 'Am adus 300.000 de euro pentru campania din 2009-Situația mea și a soțului permitea', a spus Udrea în fața instanței -A explicat că nu știe nimic despre fapte

Anul acesta, la TIFF, a câştigat Trofeul Transilvania şi a Premiul Publicului.

„«Babyteeth» este o comedie sfâşietoare despre ce bine e să nu mori încă şi despre cât de departe putem merge în numele iubirii”, a spus Shannon Murphy.

Din distribuţie fac parte şi Essie Davis („The Babadook”, „Game Of Thrones”, „Miss Fisher’s Murder Mysteries”) şi Ben Mendelsohn („Bloodline”, „Animal Kingdom”, „The Dark Knight Rises”, „The Outsider”).

Debutul lui Shannon Murphy are la bază o piesă de teatru scrisă de Rita Kalnejais, care a realizat şi adaptarea pentru film.

„Ambiţia mea legat de «Babyteeth» a fost să găsesc un limbaj cinematic care să se potrivească tonului deosebit, ireverenţios şi sentimental din scenariul isteţ al Ritei Kalnejais. Am fost inspirată de provocarea de a armoniza această dualitate umor - durere în fiecare cadru al filmului. Nu putea fi loc de ezitări în abordarea mea, menită să o prezinte cât mai autentic pe protagonista noastră, Milla, care, la 16 ani, e în punctul în care se simte cea mai vie, deşi îşi înfruntă brusc propria mortalitate”, a mai explicat regizoarea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.