Plenul Parlamentului se va reuni pe 29 iunie pentru dezbaterea şi supunerea la vot a moţiunii de cenzură depuse de parlamentarii PSD, a anunţat joi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, potrivit Agrepres.
El a menţionat că este posibil ca în aceeaşi şedinţă să fie numită şi Cristina Pocora ca preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).
"Am decis înscrierea pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a plenului, indiferent că e şedinţa de marţi în care se dezbate şi se votează moţiunea de cenzură sau va fi o altă şedinţă convocată, şi numirea preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului. Conform procedurilor legale, după respingerea raportului CNA este demis de drept preşedintele. Lucrul acesta s-a întâmplat. Procedura de numire a noului preşedinte presupune o alegere între membrii CNA, alegere care a avut loc, doamna Cristina Ancuţa Pocora fiind votată pentru funcţia de preşedinte. Vom înscrie pe ordinea de zi a plenului decizia de numire a noului preşedinte al CNA", a spus Orban.
Parlamentarii PSD au depus, miercuri, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Florin Cîţu.
Moţiunea este intitulată "România eşuată. Recordul 'fantastic' al Guvernului Cîţu", iar în textul acesteia social-democraţii susţin că guvernarea PNL-USR-UDMR "conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare".
Documentul a fost citit, miercuri, în plenul reunit de liderul grupului senatorilor PSD, Lucian Romaşcanu.
Marți se decide soarta Guvernului Cîțu
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

3.711
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
3.711

2.280
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
2.280

1.773
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.773

1.904
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
1.904

1.518
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.518

306
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
306

1.589
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.589

698
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
698

1.886
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
1.886

727
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
727

3.261
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
3.261

125
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
125

166
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
166

















Comentează