Lupta contra focului, transformată în tragedie: prăbușirea unui elicopter în nordul Portugaliei lasă doi morți și trei dispăruți

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 30-08-2024

Actualizat: 31-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Skycore Aviation

Doi salvatori au murit, iar alţi trei au fost daţi dispăruţi în urma prăbuşirii unui elicopter de luptă împotriva incendiilor, vineri, în fluviul Douro, în nordul Portugaliei, anunţă autorităţile locale, care precizează că pilotul a supravieşuit, relatează AFP, citat de news.ro.

Corpurile celor două victime ale accidentului au fost găsite în interiorul aeronavei, care era în continuare sub apă, a declarat presei comandantul Rui Silva Lampreia, reprezenantul regional al Autorităţii Maritime Naţionale portugheze.

”Efectuăm căutări în toată zona, cu mijloace aeriene şi terestre, dar şi cu ambarcaţiuni, în încercarea de a-i găsi pe cei trei dispăruţi”, a adăugat el.

Victimele şi dispăruţii formau o echipă de pompieri salvatori de elită din cadrul Unităţii de Urgenţă de Protecţie şi Salvare (UEPS) din cadrul Jandarmeriei portugheze, a anunţat într-un comunicat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Civilă.

Pilotul - un civil - a fost ”găsit în viaţă”, rănit uşor, a declarat AFP o purtătoare de cuvânt a jandarmeriei, Mafalda Almeida.

Elicopterul s-a prăbuşit în regiunea Lamego, puţin după ora locală 12.30 (14.30, ora României), în timp ce se întorcea de la un incendiu în apropiere de Baiao.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri