Mai mulţi politicieni au participat, sâmbătă, la marşul "Luptă pentru Basarabia", organizat de Platforma Unionistă "Acţiunea 2012". Unii dintre ei au postat pe Facebook imagini de la eveniment, alții au lansat acuzații pe Facebook sau și-au făcut apariția la secția de Poliție unde au fost duși manifestanții ridicați de jandarmi, pentru a se interesa de soarta acestora.
De exemplu, fostul preşedinte al CJ Prahova Mircea Cosma a postat pe contul de Facebook o fotografie de grup făcută în Piaţa Victoriei, în care apare şi secretarul general al PSD Codrin Ştefănescu. Imaginea este însoţită de mesajul: „Şi susţinem: Unionismul nu are vârstă,nu are culoare politică.El este patriotism, idee naţională,mândria de a fi român.Şi punctum!!!”
La miting a participat și vicepreşedinte al Uniunii Salvaţi România şi consilier local la sectorul 1, Clotilde Armand.
Lider PMP Eugen Tomac a fost şi el la miting, unde s-a filmat, pronunţându-se în favoarea unirii României cu Republica Moldova. "Să aducem Basarabia acasă", este mesajul care însoţeşte postarea.
Nu în ultimul rând, anumiți politicieni s-au exprimat cu privire la desfăşurarea mitingului şi au reacționat la intervenţia forţelor de ordine: Gabriela Firea şi Alina Gorghiu s-au acuzat reciproc, Gorghiu cerând Primăriei să permită derularea paşnică a manifestaţiei, în replică Firea acuzând-o că dezinformează. Fostul premier Victor Ponta a profitat de ocazie pentru a spune că în guvernarea USL nu au existat intervenţii în forţă şi a spune că Guvernul Iohannis -Cioloş a venit la putere în urma unor manifestaţii neautorizate.
Cea mai virulentă reacție a fost cea a fostului preşedinte Traian Băsescu. Acesta nu a ezitat să îi numească ticăloşi şi slugi pe premierul Dacian Cioloş şi pe ministrul de Interne Dragoş Tudorache.
Comentează