Talibanii le-au interzis luptătorilor lor să participe la adunări publice, să intre în oraşe şi să se întâlnească cu afgani simpli, cu oficiali sau cu forţe de securitate în timpul armistiţiului de trei zile, potrivit unei declaraţii a militanţilor, informează dpa.
Declaraţia emisă de Zabihullah Mujahid, un purtător de cuvânt al grupării militante, explică faptul că măsura este menită să cauzeze cât mai puţin rău civililor după ce 36 de persoane au fost ucise în bombardamentele sinucigaşe din provincia estică Nangarhar în timpul unei astfel de adunări, sâmbătă, conform agerpres.
''Oficialii trebuie să interzică tuturor mujahedinilor (luptătorilor) aflaţi sub comanda lor să participe la astfel de mulţimi şi adunări şi să trateze cu rigurozitate de cazurile de încălcare" a măsurii, se arată în declaraţie.
Mişcarea talibană din Afganistan a anunţat o încetare a focului pe o durată de numai trei zile, începând de sâmbătă, care să acopere sărbătoarea Eid, care marchează sfârşitul postului Ramadan.
Luptătorii talibani nu au voie să intre în contact cu restul populației pe perioada armistițiului
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

69
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
69

27
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
27

408
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
408

422
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
422

69
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
69

676
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
676

1.509
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.509

1.354
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.354

108
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
108

2.880
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.880

1.890
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.890

2.289
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.289

5.558
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
5.558
















Comentează