Premium
Pe tăbliţa de la intrare, cu o caligrafie aproape perfectă, proprietarii unui ring pentru luptele de cocoşi îşi notează rivalii din seara respectivă: cocoşii nu au nume, numele nu este relevant, în schimb contează greutatea şi mărimea pentru a-i pune pe cocoşi faţă în faţă în "condiţii juste" într-un spectacol care a rămas îngheţat în timp în Columbia.
Acest cocoş n-are cum să piardă - se arăta încrezător bătrânul colonel al lui Gabriel Garcia Marquez, care în romanul său "Colonelului n-are cine să-i scrie" lăsa să se întrevadă importanţa pe care o au luptele de cocoşi în Columbia: sunt parte a culturii populare, a petrecerilor şi a vieţii multor persoane care consideră această îndeletnicire drept o tradiţie extrem de populară, potrivit Agerpres.
Arenele pentru luptele de cocoşi, care sunt cu zecile în Bogota şi cu miile în întreaga Columbie, au o dinamică particulară care se repetă de fiecare dată când îşi deschid porţile. Proprietarii cocoşilor sosesc cu exemplarele, le cântăresc şi le măsoară, apoi îi bagă în cuşti unde zburătoarele îşi aşteaptă răbdătoare rândul să intre în ring.
Înainte de "a-şi face debutul", trec pe la "atelier" unde li montează pinteni din carapace de ţestoasă sau din plastic, care le sunt ataşaţi de pulpe cu ceară fierbinte sau lipici.
În San Miguel, o arenă din Bogota care de 62 de ani organizează lupte de cocoşi, când le vine rândul să intre în ring, cocoşii sunt înmânaţi arbitrilor în timp ce proprietarii aşteaptă printre ceilalţi spectatori sau pariază.
În arenă, cu o formă circulară, arbitrii fac un fel de test antidrog păsărilor înainte de ultimul ritual: toată lumea eliberează ringul, iar arbitrii, ţinând cocoşii în braţe, îi pun faţă în faţă, apropiindu-i şi îndepărtându-i într-o ceremonie de măsurare a puterilor înainte de lupta propriu-zisă.
După aceasta, fiecare cocoş este eliberat în părţi opuse ale arenei şi începe numărătoarea inversă, de opt minute pentru fiecare luptă de cocoşi.
Duminica, "zi de slujbă şi de lupte de cocoşi"
Proprietarii de cocoşi de luptă, cum este cazul lui Carlos Mario Isaza, insistă: "Nu există sector care să protejeze mai bine drepturile animalelor decât arenele de luptă". De aceeaşi părere este şi colegul său de ocupaţie, Raul Rojas, care declară pentru EFE că această activitate a devenit o rutină. "Ce face ţăranul din Columbia? Munceşte toată săptămâna, iar duminica se duce la slujba de la biserică şi la arena de lupte de cocoşi".
"Practic, în toate ţările există lupte de cocoşi, sunt parte a moştenirii culturale pe care ne-au lăsat-o spaniolii şi singurul lucru pe care îl cerem este nu doar să fie respectat, ci garantat de către statul columbian", spune Isaza.
Pus să comenteze acuzaţiile de tortură la adresa animalelor, Rojas argumentează că aceste lupte au un scop, "dezvoltarea umanităţii".
Cu toate acestea, senatoarea Andrea Padilla, iniţiatoarea proiectului de lege prin care se încearcă interzicerea luptelor de cocoşi, aminteşte că, potrivit Curţii Constituţionale, "există diferenţe între cultură şi practicile culturale".
"Dreptul accesului la cultură nu este restricţionat odată cu interzicerea practicilor culturale care pot intra în conflict cu alte valori", apreciază Padilla, care citează din decizia Curţii Constituţionale în această speţă. De aceea, spune ea, prin interzicerea spectacolelor cu animale, deoarece sunt considerate o formă de tortură şi de rele tratamente, nu se intră în conflict cu dreptul accesului la cultură.
Atârnând de un fir de păr
Reacţia proprietarilor de cocoşi de luptă la acest proiect de lege care se află încă în dezbaterea Congresului - şi prin care se încearcă interzicerea luptelor de cocoşi şi a altor şase tipuri de spectacole cu animale - a fost una de indignare şi furie, faţă de o activitate pe care ei o consideră "culturală".
Isaza susţine că luptele de cocoşi se bucură de "o mare popularitate (...) şi fac parte din activitatea multor fermieri". De aceea, Isaza se declară foarte supărat că un grup de congresmeni "care nu cunosc nici diversitatea etnică, nici pe cea culturală a ţării propun interzicerea acestor tradiţii sub pretextul protejării unei specii".
"Nu se poate reglementa cultural o ţară (...), nici să li se spună majorităţii cetăţenilor columbieni cum anume trebuie să se distreze", consideră el.
În plus, este "un hobby care va dispărea din inerţie, în timp, pentru că fiii noştri sunt foarte departe" de la a participa la luptele de cocoşi, apreciază preşedintele Federaţiei Naţionale a Luptelor de Cocoşi din Columbia (Fenagacol), Olimpo Oliver, o referire la vârsta înaintată a participanţilor la luptele de cocoşi, unde aproape că nu iau parte tineri sau femei.
Ca o concluzie, luptele de cocoşi atârnă de un fir de păr în Columbia, contestate şi marginalizate într-o lume tot mai modernă şi ca urmare a progreselor făcute în sfera drepturilor, inclusiv a drepturilor animalelor.
