Înainte de jaful de la muzeul Luvru, de unde opt bijuterii din secolul al XIX-lea, de o "valoare inestimabilă", au fost sustrase duminică, alte muzee ale lumii au fost, în ultimele decenii, victimele unor spargeri de proporții, notează AFP.
- "Mona Lisa" la Luvru -
Muzeul parizian a fost scena unui furt spectaculos pe 21 august 1911, când cea mai celebră operă a sa, "Mona Lisa", de Leonardo da Vinci, a fost furată.
Autorul era un geamgiu italian care participase la lucrările de instalare a geamurilor de protecţie ale tablourilor. El a păstrat portretul timp de doi ani în locuinţa sa din Paris, înainte de a încerca să-l vândă unui anticar din Florenţa, care a alertat autorităţile. Vincenzo Perugia, care a declarat că a acţionat "din patriotism", a fost judecat în Italia şi condamnat la şapte luni de închisoare.
- Muzeul de Arte Frumoase din Montreal -
În noaptea de 3 spre 4 septembrie 1972, trei hoţi înarmaţi cu mitraliere şi puşti au profitat de lucrările de renovare pentru a pătrunde în muzeu printr-un luminator. Ei au furat 18 tablouri şi circa 40 de bijuterii şi obiecte de valoare, o pradă estimată la două milioane de dolari la acea vreme. Operele dispărute, printre care se numărau lucrări de Rembrandt, Brueghel cel Bătrân, Rubens, Corot şi Delacroix, nu au fost recuperate.
- Muzeul Isabella Stewart Gardner din Boston -
Pe 18 martie 1990, la primele ore ale dimineţii, doi bărbaţi deghizaţi în poliţişti au păcălit personalul muzeului şi au plecat cu 13 opere de mari maeştri, printre care Degas, Rembrandt, Vermeer şi Manet.
Prada, estimată la cel puţin jumătate de miliard de dolari, nu a fost recuperată, în pofida unei recompense de 10 milioane de dolari anunţate în 2017.
- "La Saliera" la Kunsthistorisches Museum din Viena -
Pe 12 mai 2003, în zorii zilei, "La Saliera", o piesă de orfevrărie din email şi aur, realizată în secolul al XVI-lea de sculptorul florentin Benvenuto Cellini pentru regele Franţei François I, a fost furată din muzeul vienez.
Hoţul a urcat pe o schelă instalată pentru lucrările de renovare ale muzeului şi a sustras capodopera, fără ca personalul de securitate să reacţioneze, deşi se declanşase alarma.
Opera, evaluată la peste 50 de milioane de euro, a fost găsită trei ani mai târziu, aproape intactă, îngropată într-o pădure la nord-vest de Viena, după indicaţiile hoţului, condamnat la cinci ani de închisoare.
- Atac armat la Muzeul Munch din Oslo -
La 22 august 2004, doi indivizi înarmaţi şi mascaţi au pătruns în plină zi în Muzeul Munch din Oslo, de unde au furat două lucrări de mare valoare, "Ţipătul" şi "Madonna", sub privirile şocate ale vizitatorilor.
Operaţiunea a durat doar 50 de secunde. Cele două capodopere au fost recuperate, însă deteriorate, după doi ani, în circumstanţe misterioase. Trei bărbaţi au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea.
- Furt la Muzeul de Artă Modernă din Paris -
Pe 20 mai 2010, cinci capodopere semnate de Picasso, Matisse, Braque, Modigliani şi Leger, în valoare de peste 100 de milioane de euro, au dispărut din Muzeul de Artă Modernă din Paris.
Hoţul a profitat de o gravă defecţiune a sistemelor de securitate ale muzeului, unde detectoarele de mişcare erau nefuncţionale de două luni. Niciuna dintre opere nu a fost recuperată, iar hoţul, supranumit "omul-păianjen", a fost condamnat la opt ani de închisoare în 2017.
- Bijuterii furate din Grünes Gewölbe, Dresda -
La 25 noiembrie 2019, mai mulţi bărbaţi au pătruns prin efracţie în muzeul Grünes Gewölbe, din Dresda, un oraş baroc din estul Germaniei, şi au furat bijuterii din secolul al XVIII-lea, asigurate pentru peste 113 milioane de euro.
Cinci membri ai unui clan din Berlin au fost condamnaţi în 2023 la pedepse cu închisoarea pentru acest furt. Ei au beneficiat de o relativă indulgenţă din partea justiţiei, în schimbul mărturisirilor şi al restituirii parţiale a bijuteriilor, chiar dacă unele piese erau incomplete sau deteriorate.
Comentează