Macedonia le-a închis uşa-n nas migranţilor

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 20-01-2016

Actualizat: 20-01-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Macedonia a închis temporar miercuri graniţa cu Grecia pentru migranţii care călătoresc către vestul Europei, măsura fiind luată după ce autorităţile din Slovenia au semnalat o defecţiune pe reţeaua de căi ferate care îngreunează transportul migranţilor către Austria, a anunţat miercuri Ministerul macedonean de interne, citat de AFP.

Dar, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei greceşti, frontiera a fost închisă de autorităţile macedonene încă de marţi seară, iar în prezent circa 600 de migranţi veniţi în special din Siria, Afganistan şi Irak aşteaptă de partea greacă a graniţei să li se permită intrarea în Macedonia. Înaintea anunţului privind închiderea temporară a graniţei dintre Grecia şi Macedonia, guvernul de la Belgrad a decis să nu mai permită intrarea pe teritoriul Serbiei a migranţilor care nu cer azil în Germania sau Austria, măsură ce este consecinţa unei decizii similare luate de autorităţile de la Berlin şi Viena după ce ţările din nordul Europei au hotărât să limiteze primirea migranţilor. Decizia autorităţilor de la Belgrad survine după ce guvernele Sloveniei şi Croaţiei, ţările care urmează Serbiei pe ruta migranţilor, au anunţat anterior că vor dispune joi măsuri similare luate de Austria şi Germania, spun cei de la Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri