Macovei: Dacă nu ne plac cătuşele, putem folosi eşarfe din mătase

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 29-04-2015

Actualizat: 29-04-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Comisia Juridică a Senatului a votat favorabil propunerile privind eliminarea încătuşării arestaţilor non-violenţi în spaţiul public şi posibilitatea acuzatului de a alege o altă locuinţă decât cea trecută în acte, dacă face dovada că acolo domiciliază, avansate de senatorul PSD Şerban Nicolae.

În replică, fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei spune ironic că "dacă nu ne plac cătuşele, putem găsi alt mod de imobilizare, de exemplu cu eşarfe din mătase". Macovei consideră că deciziile adoptate marţi sunt "măsuri de protecţie a celor anchetaţi".

Nu mi se par măsuri necesare şi măsuri utile luptei anticorupţie şi, în general, luptei împotriva criminalităţii. Dimpotrivă, sunt măsuri de protecţie a celor anchetaţi. Şi sunt convinsă că dlui Şerban Nicolae şi celorlaţi politicieni nu le pasă de oameni, ci le pasă de ei. E vorba de protecţia lor, a politicienilor. Cătuşele sunt folosite în momentul în care o persoană este arestată - i se spune: eşti arestat preventiv - pentru imobilizare. Fiindcă datorită tulburării, supărării, emoţiei din acel moment, poate că se răneşte pe sine, poate că răneşte pe altcineva sau pe cei care pun în aplicare un mandat de arestare emis de judecător. Dacă nu ne plac cătuşele, putem să găsim alt mod de imobilizare. Cu altceva, nu ştiu... eşarfe din mătase, dar care să reziste. Important este că e un mijloc de imobilizare şi nu de intimidare sau altceva. În al doilea rând, domiciliul pe care îl avem cu toţii într-o carte de identitate devine important atunci când eşti arestat la domiciliu, pentru că eşti supravegheat în acest timp. Altfel, putem să stăm unde vrem, noi, cei care nu suntem cercetaţi şi nu avem un arest la domiciliu. Ei, dacă au cinci case sau zece sau cine ştie pe unde prin lume, ne trezim că pleacă şi stau pe oriunde, în fiecare noapte în altă parte, tocmai ca să nu poată fi supravegheaţi. Or, în perioada de arest de domiciliu trebuie să fii supravegheat, că nu eşti la închisoare, dar nu trebuie să te întâlneşti cu anumiţi martori, nu trebuie să pleci din localitate, nu trebuie să... de exemplu, ajungi în anumite birouri pentru a nu distruge probe, ai tot felul de interdicţii”, a declarat, la RFI, Monica Macovei.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri