Macron se delimitează iar de Biden, refuzând să folosească termenul 'genocid' pentru a descrie atrocităţile Rusiei din Ucraina: Cele două popoare sunt 'fraţi'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 13-04-2022

Actualizat: 13-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos - George Călin

Preşedintele francez Emmanuel Macron a refuzat să descrie acţiunile Rusiei în Ucraina drept ”genocid”, numindu-le ”crime de război”, în cadrul unui interviu de televiziune acordat postului public France 2, şi a susţinut că preferă să fie atent cu termenii folosiţi, deoarece poporul rus şi cel ucrainean sunt ”fraţi”, relatează CNN, conform news.ro.

Întrebat dacă el, la fel ca preşedintele american Joe Biden, ar folosi termenul ”genocid” pentru uciderile ucrainenilor de către armata rusă, Macron a spus: ”Aş fi atent cu astfel de termeni astăzi, deoarece aceste două popoare (n.r. ruşii şi ucrainenii) sunt fraţi”.

”Vreau să încerc în continuare, pe cât pot, să opresc acest război şi să reconstruiesc pacea. Nu sunt sigur că o escaladare a retoricii serveşte acestei cauze”, a adăugat el.

”Ceea ce putem spune cu siguranţă este că situaţia este inacceptabilă şi că acestea sunt crime de război. Trăim în contextul unor crime de război fără precedent pe pământul nostru – pământul nostru european”, a mai subliniat Macron.

Preşedintele Franţei, care candidează în prezent pentru un al doilea mandat prezidenţial, a menţionat şi cooperarea Franţei cu Ucraina pentru a investiga presupusele crime de război.

”Rusia a început unilateral un război extrem de brutal, s-a stabilit că armata rusă a comis crime de război, iar acum trebuie să găsim pe cei responsabili”, a mai afirmat liderul francez.

Biden a afirmat, marţi, că atrocităţile descoperite în Ucraina sunt calificate drept genocid, argumentând că ”devine din ce în ce mai clar că (n.r. preşedintele rus Vladimir) Putin încearcă doar să şteargă chiar şi ideea de a fi ucrainean”.

La sfârșitul lunii trecute, Emmanuel Macron declara că „nu va folosi” termenii pe care i-a folosit preşedintele american Joe Biden, care l-a calificat pe Vladimir Putin drept „măcelar”, „tupeist”, „mincinos”. Macron spunea și atunci că „nu trebuie să existe escaladare nici în cuvinte, nici în acţiuni” în războiul din Ucraina.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri