Preşedintele francez, Emmanuel Macron, va avea o întrevedere cu omologul său american, Donald Trump, şi se va întâlni cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, în compania cancelarului german, Angela Merkel, şi a premierului britanic, Boris Johnson, marţi la Londra, înaintea summitului NATO, a făcut cunoscut joi Palatul Elysee, potrivit AFP, scrie AGERPRES.
La scurt timp după sosirea în Marea Britanie, preşedinţii francez şi american vor avea o întrevedere bilaterală la Winfield House, reeşdinţa ambasadorului SUA la Londra.
Ulterior, Emmanuel Macron va participa la o reuniune de coordonare cu prim-ministrul britanic şi cancelarul german alături de preşedintele turc la 10 Downing Street, reşedinţa lui Boris Johnson.
Şeful statului francez a anunţat această reuniune încă de la 18 octombrie, ca urmare a lansării ofensivei turce în nord-estul Siriei contra forţelor kurde.
"Este important să ne putem reuni şi coordona", în special pentru a vedea cum putem "aduce Turcia la poziţii mai rezonabile", a declarat el atunci.
Turcia l-a acuzat joi pe Emmanuel Macron că "sprijină terorismul", ca reacţie la o serie de noi critici ale preşedintelui francez pe tema operaţiunii din Siria.
Liderii celor 29 de ţări membre ale NATO se vor regăsi marţi seară la Buckingham Palace pentru o recepţie dată de regina Elisabeta a II-a înaintea summitului NATO, organizat în nordul Londrei.
Pregătirea summitului a fost afectată de un interviu acordat de preşedintele Emmanuel Macron, la 7 noiembrie, săptămânalului britanic The Economist, în care s-a referit la "moartea cerebrală" a NATO, suscitând o controversă puternică.
Macron va discuta cu Trump şi Erdogan înainte de summitul NATO
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

0
Japonia şi Polonia ridică relaţia bilaterală la nivel de parteneriat strategic
0

279
VIDEO Americanii trag în tot ce mișcă pe mare: O nouă ambarcațiune a fost lovită în Pacific
279

1.660
Hillary Clinton dezvăluie motivul pentru care Orban a fost sprijinit de Trump și Putin
1.660

2.336
Criză de proporții la Paris: Polițiștii au fost împiedicați să intre în ”casa” lui Emmanuel Macron. Anchetă care lovește indirect administrația prezidențială
2.336

1.803
Blocada din Strâmtoarea Ormuz lovește puternic cea mai populată țară din lume: Erau dependenți de petrolul din Iran
1.803

3.496
Situație fără precedent: JD Vance îi cere Papei, care este infailibil, să fie atent când vorbește despre teologie și despre Iisus
3.496

3.403
Șoc în SUA: Condamnările rezultate în cea mare anchetă criminală din istorie, asaltul asupra Capitoliului, ar putea fi anulate
3.403

4.483
Lovitură majoră pentru SUA: Bazele militare americane din Golf, 'inutile' după atacurile Iranului
4.483

1.971
Cum profită China de războiul din Iran - Exporturile au explodat
1.971

2.020
Jaful Tezaurului Dacic. Unul dintre suspecți reclamă condițiile din închisoare: "Am fost tratat ca un animal" / Care este trecutul suspecților
2.020

2.882
”Învins”, ”spulberat”, ”distrus” de Trump, Iranul cere despăgubiri de război - Suma imensă pe care ar trebui să o plătească statele din Golf
2.882

3.785
Tulburătorul fenomen Hikikomori se extinde și în Europa: de ce tot mai multe persoane se închid în cameră cu lunile
3.785

3.958
Descoperire de proporții: dovezi genetice care indică cine era cu adevărat Cristofor Columb. Revelația care a luat pe toată lumea prin surprindere
3.958















Comentează