Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Madrid Open este ultimul turneu din cariera lui David Ferrer - Spaniolul se retrage din activitate la 37 de ani

antena3.ro
tenis

Spaniolul David Ferrer, în vârstă de 37 de ani, fost număr 3 mondial, s-a retras din activitatea sportivă, miercuri, la turneul Madrid Open potrivit news.ro.

Ferrer, locul 144 ATP, şi-a încheiat cariera cu o înfrângere în turul doi la Madrid, miercuri seară, scor 4-6, 1-6 cu germanul Alexander Zverev, numărul 4 mondial.

“A fost o seară foarte emoţionantă. Nu mă aşteptam ca retragerea mea să fie astfel. Am încercat să joc la un nivel înalt în ultimul an, însă astăzi, deşi oamenii mâine trebuie să meargă la muncă, toată lumea a stat aici ca să mă susţină. Este ceva ce nu voi uita niciodată. Este singurul meci după care nu sunt trist că l-am pierdut. În trecut, de fiecare dată când pierdeam un meci, eram foarte trist. Astăzi nu sunt trist. Este o zi de care vreau să mă bucur”, a declarat Ferrer.

David Ferrer are în palmares 27 de trofee la simplu, primul obţinut chiar la Bucureşti, în 2002, şi două trofee la dublu. El a acumulat premii de peste 30 de milioane de dolari.

Ferrer a câştigat de-a lungul carierei şi Cupa Davis, de trei ori (2008, 2009, 2011).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.