Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, a afirmat luni că omologului său american, Donald Trump, i-ar "merge mai bine în lume" dacă s-ar preocupa de gestionarea problemelor propriei ţări şi a criticat faptul că liderul de la Casa Albă dedică "70%" din discursul său Venezuelei, relatează marţi EFE, conform agerpres.ro.
"Cred că preşedintele Trump ar putea face lucrurile mai bine în ţara sa şi în lume. I-ar merge mai bine, nu-i aşa? În ţara sa, cu problemele economice şi sociale, i-ar merge mai bine în lume dacă ar gestiona problemele ţării sale. Fiecare preşedinte cu treaba lui", a spus Maduro la un eveniment cu producători în Caracas, transmis de canalul de stat Venezolana de Television (VTV).
Liderul chavist a spus că "un preşedinte nu poate să se gândească la cum să guverneze alte ţări" şi a asigurat că, dacă va mai discuta cu Donald Trump, îi va comunica acest lucru.
"Imaginează-ţi că mi-aş pierde timpul, în loc să fiu preşedinte al Venezuelei, gândindu-mă să mă implic în alte ţări căutând probleme şi conflicte cu ele, dorind să conduc lumea, nu-i aşa? Aş face asta foarte prost", a adăugat el.
Apel telefonic pe fondul tensiunilor dintre Caracas şi Washington
Pe 3 decembrie, Maduro a informat despre un apel telefonic pe care l-a avut cu Trump în mijlocul tensiunilor tot mai mari dintre Caracas şi Washington din cauza desfăşurării militare americane în Caraibe, pe care Venezuela o denunţă ca fiind o strategie pentru o "schimbare de regim".
Discuţia telefonică, a spus Maduro, a fost "cordială" şi pe un "ton de respect", dar nu a dezvăluit multe detalii despre conversaţie.
Avertismentele lui Trump la adresa lui Maduro
Luni, preşedintele Trump a declarat că liderul venezuelean, Nicolas Maduro, ar fi "inteligent" dacă ar alege să părăsească puterea şi l-a avertizat că dacă "se ţine tare", va fi "ultima dată" când o face.
Întrebat într-o conferinţă de presă la reşedinţa sa privată de la Mar-a-Lago (Florida) dacă strategia SUA este să îl înlăture pe Maduro, Trump a răspuns: "Cred că probabil da. Nu pot să afirm cu siguranţă. Depinde de el. De ceea ce vrea să facă. Cred că ar fi inteligent dacă ar face asta. Dar vom vedea".
Întrebat de ce ar trebui Maduro să ia în serios ameninţarea că Statele Unite ar putea ataca "curând" teritoriul venezuelean, Donald Trump a avertizat că vor exista consecinţe dacă liderul venezuelean "se ţine tare".
"Poate să facă ce vrea. Este alegerea lui. Dacă se ţine tare, va fi ultima dată când poate face asta", a declarat preşedintele american.
Acuzații, sancțiuni și miza petrolului venezuelean
Donald Trump a reiterat, fără a prezenta dovezi, acuzaţia că guvernul preşedintelui Maduro inundă SUA cu droguri şi infractori provenind din închisori venezuelene.
La conferinţa de presă de la Mar-a-Lago, preşedintele Trump a spus că SUA vor păstra cei 1,9 milioane de barili de petrol de pe nava confiscată pe 10 decembrie. De asemenea, el a afirmat că a discutat cu companii petroliere americane despre Venezuela, deşi nu a oferit mai multe detalii în această privinţă.
Până acum, obiectivul oficial al strategiei executivului american faţă de Venezuela este de a combate traficul de droguri şi de a recupera "drepturile petroliere" ale companiilor americane, dar nu s-a vorbit deschis despre înlăturarea regimului Maduro.
Venezuela a respins acuzaţiile de trafic de droguri şi, în plus, denunţă ca "piraterie" faptul că SUA au confiscat două vase care transportau ţiţei în ultimele zile, după anunţul de săptămâna trecută al preşedintelui Trump privind un blocaj al petrolierelor sancţionate care intră şi ies din ţara caraibiană.
Blocaj naval și desfășurări militare în Caraibe
SUA au afirmat duminică că menţin o "urmărire activă" pentru a intercepta un al treilea petrolier în apropierea coastelor Venezuelei.
Blocajul a fost ordonat după câteva luni de desfăşurare a forţelor militare americane în Caraibe, destinate să intercepteze nave presupus încărcate cu droguri despre care Washingtonul afirmă că au legătură cu guvernul preşedintelui Maduro, pe care îl acuză că se află la conducerea aşa-numitului "Cartel al Soarelui", acuzaţie pe care Caracas o neagă categoric.





























Comentează