Cei doi cetăţeni americani arestaţi în Venezuela şi acuzaţi de încercare de ''invadare'' a ţării sud-americane pentru răsturnarea de la putere a preşedintelui Nicolas Maduro vor fi judecaţi ''corect'' de către un tribunal venezuelean, a anunţat miercuri liderul socialist, relatează AFP potrivit Agerpres.
Luke Denman şi Airan Berry ''au mărturisit'' că au organizat această tentativă ''de invazie'' dejucată în noaptea de sâmbătă spre duminică, a adăugat Nicolas Maduro, în cadrul unei conferinţe de presă, dând asigurări că Statele Unite şi Columbia sunt la originea acestei operaţiuni eşuate. Cu câteva ore înainte, secretarul de stat al SUA Mike Pompeo, fără să-şi asume responsabilitatea operaţiunii, a dat asigurări că Washingtonul va face totul pentru repatrierea celor doi cetăţeni americani.
Luni, preşedintele Nicolas Maduro a susţinut că 15 persoane, între care doi cetăţeni americani, au fost arestate în ultimele două zile pentru o tentativă eşuată de invazie dinspre mare în Venezuela. Potrivit preşedintelui venezuelean, aceste persoane ar fi fost implicate într-un complot coordonat de Washington ce viza înlăturarea sa de la putere. Preşedintele Donald Trump a negat orice implicare din partea guvernului american.
Maduro sfidează SUA - Cei doi cetăţeni americani arestaţi vor fi judecaţi de justiţia din Venezuela
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

568
Peter Magyar: George Simion a dansat pe mormintele eroilor noștri de război / VIDEO
568

956
'Am rămas complet înțepeniți': arheologii au făcut o descoperire majoră într-un lac din Elveția. Erau acolo de peste 2000 de ani
956

951
Noul lider al Ungariei exclude admiterea Ucrainei în UE în timpul războiului / VIDEO
951

22
Fostul premier finlandez Jyrki Katainen, desemnat consilier special al UE pentru Arctica
22

1.424
Fost director al CIA cere înlăturarea lui Trump: „Al 25-lea amendament a fost scris avându-l în minte”
1.424

4.346
A intrat în vigoare blocada militară SUA în Strâmtoarea Ormuz. Cum va funcționa în practică - VIDEO
4.346

49
Tensiunile escaladează înte Filipine și China: Suspiciuni de sabotaj în Marea Chinei de Sud
49

45
Berlinul speră că ajutorul european pentru Ucraina va fi deblocat "foarte repede", după înfrângerea lui Viktor Orban
45

2.595
VIDEO Ungaria intră într-o nouă eră: Péter Magyar anunță modificarea Constituției după victoria istorică
2.595

3.446
Ruptură majoră între Vatican și Washington: Papa răspunde după ce Trump l-a numit 'slab' și apare ca Iisus în plin război cu Iranul
3.446

5.779
VIDEO Primul mare scandal după victoria lui Péter Magyar: Viitorul premier al Ungariei face acuzații grave la adresa lui Péter Szijjártó privind distrugerea unor documente
5.779

8.216
VIDEO Peter Magyar a vorbit despre România în prima conferință de presă. Care a fost „secretul” victoriei
8.216

1.998
Cine ar fi zis? Cum a ajuns Dubaiul, 'raiul vacanțelor', pe lista destinațiilor de care toți se feresc
1.998
















Comentează