Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

MAE a activat Celula de Criză ca urmare a accidentului rutier din Turcia

lazar comanescu

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a dispus, luni, activarea Celulei de Criză ca urmare a accidentului rutier din Turcia, informează MAE.

Potrivit sursei citate, familiile celor doi cetăţeni români decedaţi în accident au fost informate în legătură cu tragicul eveniment. "Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă profundul regret pentru decesul cetăţenilor români şi transmite sincere condoleanţe familiilor victimelor. Potrivit informaţiilor disponibile până la acest moment, 11 răniţi se află spitalizaţi într-un centru medical din localitatea Manavgat. Menţionăm faptul că unul dintre aceştia este de cetăţenie turcă, fiind şoferul autocarului implicat în accident. Cetăţenii români spitalizaţi în localitatea Manavgat au suferit leziuni uşoare, putând fi externaţi în perioada imediat următoare", precizează MAE.

De asemenea, ministerul menţionează că alţi 3 răniţi au fost transportaţi la un spital din Antalya. Unul dintre ei se află în stare gravă, fiind supus unor intervenţii chirurgicale, iar ceilalţi doi au fost deja externaţi. "Date cu privire la starea şi evoluţia răniţilor spitalizaţi vor fi actualizate prin intermediul echipei consulare mobile care s-a deplasat la faţa locului. Totodată, Celula de Criză menţine legătura permanent cu Ambasada României la Ankara, cu echipa consulară mobilă, precum şi cu reprezentantul Consulatului Onorific român în Antalya. În demersurile instituţionale este implicat şi ataşatul de interne de la Ankara", se mai arată în comunicatul MAE, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.