Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, i-a transmis luni ministrului român de Externe, Teodor Meleşcanu, angajamentul său şi sprijinul CE pentru consolidarea proceselor democratice din România, se arată într-un comunicat al MAE, transmis Agerpres. În marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe, ministrul român de externe a avut, la Bruxelles, o întrevedere cu Frans Timmermans, prilej cu care au fost abordate teme referitoare la agenda priorităţilor Guvernului român în domeniul economic şi social, măsurile vizate în ce priveşte întărirea statului de drept şi reforma justiţiei, inclusiv din perspectiva recentelor evoluţii interne din România.
Oficialul european a transmis angajamentul său şi sprijinul Comisiei Europene pentru consolidarea proceselor democratice din România. El a evidenţiat, în context, performanţele înregistrate în ultimii ani în domenii cheie, precum combaterea corupţiei, şi a încurajat continuarea eforturilor autorităţilor române în această direcţie. La rândul său, ministrul Teodor Meleşcanu a exprimat dorinţa şi disponibilitatea părţii române de a coopera cu serviciile specializate ale Comisiei Europene şi Parlamentului European în acest proces. Totodată, şeful diplomaţiei române a lansat invitaţia vice-preşedintelui Frans Timmermans pentru realizarea unei vizite la Bucureşti în perioada următoare.
Potrivit comunicatului transmis luni AGERPRES, subiectele abordate de miniştrii europeni de externe, la reuniune, au privit situaţia din Ucraina şi relaţia acestei ţări cu UE, inclusiv în perspectiva Summitului Parteneriatului Estic din luna noiembrie 2017, evoluţiile din Libia şi deciziile de la Valletta, procesul de pace din Orientul Mijlociu şi relaţiile UE-Egipt. În ceea ce priveşte Ucraina, miniştrii au evaluat împreună cu înaltul reprezentant/vicepreşedinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini, şi comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocierile privind extinderea, Johannes Hahn, stadiul reformelor dar şi "situaţia preocupantă din estul Ucrainei". A fost unanim apreciată oportunitatea continuării şi sporirii sprijinului UE pentru avansarea procesului de reformă. Faţă de situaţia din estul ţării, a fost exprimat sprijinul pentru cooperarea UE - OSCE, pentru formatul Normandia, precum şi pentru implementarea integrală a acordurilor de la Minsk, arată sursa citată.
Ministrul Teodor Meleşcanu şi-a exprimat preocuparea faţă de escaladarea violenţelor în estul Ucrainei şi îngrijorarea cu privire la efectele directe asupra populaţiei civile. De asemenea, el a reafirmat susţinerea fermă a României pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei, inclusiv în contextul în care în luna martie se împlinesc trei ani de la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă. Şeful diplomaţiei române, conform sursei citate, a evidenţiat nevoia unor eforturi suplimentare pentru progrese în soluţionarea conflictului, atât în cadrul formatului Normandia, cât şi în Grupul Trilateral de Contact. Referitor la situaţia internă, Teodor Meleşcanu a salutat progresele înregistrate în implementarea procesului de reformă şi s-a pronunţat în favoarea unei prezenţe mai vizibile a UE, inclusiv în regiuni, accentuând, totodată, că măsurile UE aşteptate în privinţa liberalizării vizelor şi ratificării Acordului de asociere vor fi în beneficiul direct al cetăţenilor ucraineni.
Referitor la Libia, a reieşit sprijinul unanim pentru o rezolvare politică a situaţiei, au fost salutate deciziile adoptate la Summitul de la Valletta şi au fost trecute în revistă modalităţile concrete de suplimentare a sprijinului UE. Meleşcanu a pledat în sprijinul consolidării instituţiilor libiene, care să contribuie durabil la gestionarea mai eficientă a terorismului, a fenomenului migraţiei ilegale şi a traficului de persoane, arată comunicatul MAE. De asemenea, el a subliniat importanţa cooperării cu vecinii şi a sprijinului adecvat din partea Uniunii Europene, nu în ultimul rând prin expertiza pe care o deţine în acest domeniu.
Ministrul de Externe a reafirmat poziţia României în ceea ce priveşte procesul de pace din Orientul Mijlociu, subliniind că obiectivul final care trebuie urmărit este existenţa a două state suverane, Israel şi Palestina, care să coabiteze în pace şi securitate. Din acest punct de vedere, a precizat că este nevoie de reluarea dialogului direct între cele două părţi. În cadrul dejunului de lucru, miniştrii europeni de externe au discutat despre relaţia UE - Egipt, ocazie cu care ministrul Teodor Meleşcanu s-a pronunţat în favoarea consolidării parteneriatului bilateral în toate dimensiunile sale, având în vedere rolul crucial al Egiptului în ceea ce priveşte asigurarea păcii, securităţii şi stabilităţii întregului Orient Mijlociu şi a regiunii Africii de Nord.
Comentează