DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

MAE, precizări privind modificarea condițiilor de intrare pe teritoriul Franței, în contextul pandemiei de COVID-19

mae ministerul afacerilor externe logo antent

În continuarea informațiilor transmise în data de 22 ianuarie 2021 privind condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Franceze, în contextul pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile franceze au revenit cu clarificări și informații suplimentare.

Astfel, în plus față de măsura prezentării unui test tip PCR negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării, toate persoanele cu vârsta de peste 11 ani care sosesc în Franța pe cale aeriană sau maritimă din țările spațiului european (Uniunea Europeană, Andorra, Islanda, Liechtenstein, Monaco, Norvegia, San Marino, Vatican și Elveția) vor prezenta, la îmbarcare, o declarație pe propria răspundere, prin care: se angajează să se autoizoleze pentru o perioadă de 7 zile după sosirea în Franța, declară că vor efectua un al doilea test PCR la finalul acestei perioade de autoizolare și declară că nu prezintă simptome specifice COVID-19 și nu au intrat în contact cu o persoană pozitivă în ultimele 14 zile înaintea sosirii pe teritoriul francez.

Citește și: Prințul Harry declară război titanilor din Silicon Valley: Ce spune despre violențele de la Capitoliul SUA

Totodată, potrivit informațiilor comunicate de autoritățile franceze, sunt exceptați de la aceste măsuri (prezentarea unui test molecular tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 și măsura autoizolării) lucrătorii transfrontalieri, transportatorii și călătorii care sosesc pe cale terestră (rutieră sau feroviară).

Ministerul Afacerilor Externe amintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33 (0)1 47 05 29 66, +33 (0)1 47 05 27 55, +33 (0)1 45 50 39 97, +33 (0)1 47 05 10 40, Consulatului General al României la Strasbourg: +33 369.321.938, Consulatului General al României la Marsilia: +33 4 91221741, Consulatului General al României la Lyon: +33 (0) 478.607.252, +33 (0) 478.607.266, +33 (0) 478.607.322, +33 (0) 478.607.077, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice la Paris: +33 (0)6 80 71 37 29, Consulatului General al României la Strasbourg: +33 6 27 05 00 22, Consulatului General al României la Marsilia: +33 6 10027164, Consulatului General al României la Lyon: +33 6 43627736.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.