MAE: 'Unul dintre muncitorii români a părăsit deja teritoriul Chinei'

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 01-02-2020

Actualizat: 01-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, sâmbătă, că patru români au cerut autorităților române repatrierea din China, unul dintre ei părăsind deja teritoriul acestei țări, potrivit Mediafax.

”Referitor la solicitarea dumneavoastră, MAE precizează că cei patru cetățeni români aflați pe teritoriul Republicii Populare Chineze care au solicitat sprijinul autorităților române vor fi repatriați astfel:

Vezi si: Bombă cu ceas pe scena politică: dispariția schemei ultra-rapide de împrumuturi pentru primării / FDI ar putea deveni PNDL 3 - surse

• unul dintre cetățenii români va fi repatriat cu un zbor organizat de către autoritățile germane și a părăsit deja teritoriul Republicii Chineze;

• ceilalți trei vor fi repatriați zilele următoare cu un zbor organizat de către autoritățile franceze”, a precizat MAE.

Trei navigatori români care lucrează pe nave în șantiere din China au fost repatriați și urmează să ajungă în țară în zilele următoare. Un alt marinar va și el repatriat în curând, a anunțat, sâmbătă, Sindicatul Liber al Navigatorilor (SNL).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri