Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Magazinele Penny își schimbă programul de funcționare

www.magazinulprogresiv.ro
Penny Market

Cele 257 de magazine Penny deschise în România îşi schimbă programul începând de joi, 26 martie, principalele două modificări referindu-se la ora de închidere şi la prioritatea acordată persoanelor în vârstă, conform unui comunicat remis AGERPRES.

Astfel, de luni până sâmbătă, în Bucureşti - Ilfov, noul program va fi 7:00 - 21:00, iar în restul ţării 7:30 - 21:00. Excepţii fac trei magazine care sunt amplasate în centrele comerciale din Braşov, Piteşti şi Piatra Neamţ şi care vor funcţiona de luni până sâmbătă în intervalul orar cuprins între 8:00 şi 21:00, conform Agerpres.ro.

Citește și: Odată cu Victor Costache, și spitalele private fac un pas în spate, în plină pandemie: Persoanlul non-critic, băgat în șomaj tehnic

Duminica, programul va fi 8:00 - 20:00 în oraşele mari precum Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Constanţa, Craiova, Braşov, Galaţi, Oradea, Brăila, Arad, Piteşti, Sibiu, Bacău, Târgu Mureş, Baia Mare, Buzău, Botoşani, Satu Mare etc şi 8:00 - 19:00 în oraşele cu sub 100.000 de locuitori, precum Botoşani, Târgu Jiu, Târgovişte, Focşani, Bistriţa, Reşiţa, Tulcea, Călăraşi, Alba Iulia, Giurgiu, Deva, Hunedoara şi altele

Penny Market introduce şi măsuri speciale pentru persoanele vârstnice, de peste 65 de ani. Pentru ca acestea să poată efectua cumpărăturile în siguranţă, au prioritate în magazin şi la casa de marcat în intervalul orar 11:00 - 13:00.

Citește și: Adrian Streinu-Cercel: ‘E nevoie de testarea a 10.514 de persoane din București’

Penny Market este concept al grupului german REWE şi unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piaţa locală în anul 2005. Întreaga reţea este deservită de trei centre logistice situate în localităţile Ştefăneştii de Jos, Turda şi Bacău. În prezent, reţeaua Penny Market în România este alcătuită din 257 de magazine la nivel naţional şi o echipă dedicată formată din peste 4.500 de angajaţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.