Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Provocările crizei energetice sunt uriașe! Maghiarii trebuie să aleagă între a se încălzi şi a mânca, polonezii ard orice pot pentru căldură

safenews.md
energie electrica

Premierul Viktor Orban a „pierdut controlul asupra a ceea ce se întâmplă în Ungaria“, a declarat Csaba Molnar, membru al Coaliţiei Democrate din opoziţie, potrivit Daily News Hungary.

Acesta a adăugat că „politicile ul­ti­milor 12 ani, care au distrus ţara vor rămâne, iar cu cât Orban va ră­mâ­ne la conducere, cu atât se vor adânci criza şi problemele“.

Partidul Momentum arată că par­tidul de guvernământ Fidesz „a minţit în faţa propriului electorat“, iar activitatea guvernului a fost „hao­tică“ în 2022. Premierul Orban dă vina pe alţii şi nu-şi asumă responsa­bilitatea pentru cele mai grele vre­muri din ultimele decenii prin care trece Ungaria“.

Potrivit Momentum, faptul că Orban scoate în faţă „realizările ex­cepţionale“ şi nu menţionează criza costurilor de trai cu care se confruntă ţara este „atât şocant, cât şi disperat“. Momentum a atras atenţia asupra plafonării preţurilor alimentelor, creş­terii puternice a preţurilor ener­giei şi slăbiciunii monedei maghiare, insistând că „multe familii se vor afla în faţa dilemei de a se încălzi sau a cumpăra de mâncare“.

Potrivit datelor Eurostat, doar bul­garii câştigă mai puţin decât un­gurii în Uniunea Europeană.

Salariile medii din UE s-au situat la peste 30.000 de euro anul trecut. Ungaria a devansat doar Bulgaria în clasament, însemnând că ţara este al doilea cel mai slab performer din UE în această privinţă.

În criza energiei amplificată de războiul din Ucraina, polonezii ard orice pot pentru a se încălzi, notează Warsaw Voice.

Predicţiile sumbre potrivit cărora preţurile ridicate la cărbune şi gaze îi vor determina pe polonezi să recurgă la alternative mai ieftine pentru a se încălzi, incluzând ambalaje din plas­tic, încep să se adeverească.

Companiile membre ale asocia­ţiei Polish Recycling spun că disponi­bilitatea materiilor prime pentru reciclare este în scădere.

„Acest lucru poate fi pus pe seama preţurilor în creştere, pentru că atunci când oamenii îşi reduc cumpărăturile, generează mai puţine reziduuri. Totuşi, în opinia noastră problema reală este că gospodăriile se încălzesc cu orice pot“, arată Szymon Dziak-Czekan, preşedinte al asociaţiei.

Potrivit acestuia, nori de fum de deasupra locuinţelor din multe localităţi poloneze pot fi explicaţi doar parţial prin cărbunele de calitate scăzută folosit. Un efect similar este produs de arderea materialelor plastice.

Programul Aer Curat va introduce de anul viitor noi reguli mai favorabile pentru proprietarii de locuinţe. Aceştia vor putea aplica pentru o subvenţie de două ori mai mare, cei mai săraci urmând să primească până la 135.000 de forinţi pentru a-şi înlocui boilerele vechi şi a-şi creşte eficienţa energetică a clădirilor. Va exista şi un bonus financiar pentru locuinţele foarte bine isolate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.