Premium
Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) şi Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) avertizează că punerea în aplicare a deciziilor Curţii Constituţionale nu poate fi utilizată ca pretext al încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi solicită Consiliului Superior al Magistraturii să aibă în vedere faptul că imixtiunea serviciilor de informaţii în actul de justiţie subminează independenţa justiţiei şi, în consecinţă, desconsideră drepturile cetăţenilor
Cele trei asociaţii fac referire la propunerea legislativă semnată de ministrul Cătălin Predoiu care ar avea ca rezultat reintroducerea informaţiilor colectate de serviciile secrete direct în dosarele penale, ca mijloace de probă. Propunerea a trecut tacit de Camera Deputaţilor şi va intra la votul final în Senat. Marţi, proiectul se află pe ordinea de zi a plenului CSM, pentru un aviz consultativ.
Comunicatul AMR, UNJR, AJADO:
"De peste o jumătate de deceniu, am făcut o serie de demersuri, am iniţiat şi derulat o serie de acţiuni, la nivel intern şi internaţional, prin care am devoalat imixtiunea vătămătoare a serviciilor de informaţii în actul de justiţie, şi am solicitat, în mod ferm, aducerea la cunoştinţa publicului a tuturor actelor si protocoalelor secrete ce au vizat sau afectat administrarea justiţiei în România. În acest sens, am susţinut, în mod îndreptăţit, că într-un stat care se pretinde democratic şi respectă separaţia puterilor, justiţia nu poate fi administrată după acte secrete, aşa cum era în perioada comunistă, iar cine susţine contrariul are grave carenţe în a înţelege, în primul rând, democraţia şi ce înseamnă respectarea drepturilor şi libertăţilor omului.
În mod regretabil şi inadmisibil, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, care se află la punctul 8 al ordinii de zi a şedinţei Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de mâine, 15 decembrie 2020 (pentru dezbaterea solicitării de aviz), face parte din categoria încălcării drepturilor omului. Faptul că această încălcare se ascunde sub o aparenţă de legalitate nu o face, câtuşi de puţin, scuzabilă.
Din Expunerea de motive rezultă că propunerea legislativă vizează respectarea Deciziei nr. 55/2020 a Curţii Constituţionale (citată în Expunere). Dar, sub acest pretext, în Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională se introduce, pentru prima oară de la intrarea în vigoare a acestei legi, calitatea de „mijloace de probă” în procesul penal a înregistrărilor rezultate din activităţile specifice „culegerii de informaţii” care presupun restrângerea unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului. În acest sens, s-a formulat un alineat nou în art. 21. Astfel cum s-a evidenţiat şi în Avizul negativ al Consiliului Legislativ, dispoziţiile Legii nr. 51/1991 se referă la „date şi informaţii” din domeniul securităţii naţionale, iar nu la „mijloace de probă”. Acest concept tinde să fie introdus forţat acum, după aproape două decenii de la intrarea în vigoare a legii şi după decizii ale Curţii Constituţionale care au stabilit că SRI are atribuţii exclusiv în domeniul siguranţei naţionale, neavând atribuţii de cercetare penală.
De asemenea, se ignoră distincţia clară făcută de Curtea Constituţională, pe fundamentul dispoziţiilor legale, prin Decizia nr. 55/2020 (la fel şi prin Decizia nr. 91/2018), între înregistrările realizate ca urmare a punerii în executare a unui mandat de supraveghere tehnică dispus potrivit Codului de procedură penală şi înregistrările rezultate din activităţi specifice „culegerii de informaţii” care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991, în cadru extra procesual penal. În cazul acestei ultime categorii de înregistrări, organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale pot, în condiţiile legii privind organizarea şi funcţionarea acestora, să efectueze activităţi specifice „culegerii de informaţii”. Aşadar, să culeagă „date şi informaţii”, termeni cu care Legea nr. 51/1991 operează.
„Saltul” de la „culegerea de informaţii” la „mijloace de probă” în procesul penal este nu numai vădit prejudiciant pentru democraţie, pentru drepturile omului şi independenţa justiţiei, ci contravine şi jurisprudenţei CEDO prin care s-a sancţionat faptul că: nu este prevăzută nicio verificare a implementării măsurilor de supraveghere tehnică secretă de către un organism sau o entitate oficială, externă serviciilor care desfăşoară măsurile de supraveghere, sau cel puţin căreia să îi fie impusă îndeplinirea unor condiţii care să îi asigure independenţa şi conformitatea cu principiile statului de drept, dar nicio altă instituţie, în afara celor care dispun măsurile speciale de supraveghere, nu poate să verifice dacă măsurile luate îndeplinesc condiţiile prevăzute în mandatul de supraveghere sau dacă datele originale sunt reproduse cu exactitate în documentele scrise. De asemenea, a fost subliniată aparenta lipsă a unor dispoziţii legale care să prevadă cu suficient grad de precizie maniera în care datele sunt obţinute prin supravegherea tehnică, procedura pentru protejarea integrităţii şi confidenţialităţii acestora şi procedura pentru distrugerea lor, în condiţiile în care tehnologia disponibilă pentru obţinerea acestor date devine constant din ce în ce mai sofisticată.
În contextul în care „trierea” datelor şi informaţiilor „culese”, ce devin „mijloace de probă” în procesul penal, se face de către serviciile de informaţii, acestea hotărând ce date sunt „relevante”, pentru a fi transmise organelor de urmărire penală, fără ca magistraţii să aibă control asupra acestor „alegeri” şi nici control efectiv asupra implementării măsurilor de supraveghere tehnică secretă, în mod strict şi în întreaga perioadă de aplicare, încălcarea principiilor statului de drept este vădită. Aşa cum s-a subliniat în Avizul negativ al Consiliului Legislativ, orice reglementare trebuie să fie realizată cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale incidente, cu atât mai mult cu cât, astfel cum s-a reţinut în Deciziile CCR nr. 91/2018 şi nr. 51/2020, Codul de procedură penală şi Legea nr. 51/1991 au finalităţi diferite, scopul în care sunt utilizate activităţile întreprinse în domeniul securităţii naţionale fiind diferit de cel al activităţii procesual penale.
Faptul că, în alineatul nou ce se vrea introdus în art. 21 al Legii nr. 51/1991 s-a strecurat posibilitatea verificării, de către judecătorul de cameră preliminară, a legalităţii înregistrărilor folosite ca mijloace de probă în procesul penal, arată doar preocuparea pentru salvarea aparenţelor, şi nu grija pentru respectarea principiilor unui stat de drept democratic. Ce va putea verifica acest judecător, în condiţiile în care, elementele din jurisprudenţa CEDO, mai înainte enumerate, nu au fost consacrate prin garanţii efective în lege? Cum va verifica informaţiile trunchiate care-i vor fi puse la dispoziţie, ca urmare a unei proceduri netransparente, bazată pe Legea nr. 51/1991? Va verifica potrivit Codului de procedură penală, deşi „datele şi informaţiile” au fost culese şi transmise potrivit Legii nr. 51/1991? Mandatele de supraveghere date de judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în domeniul securităţii naţionale, potrivit competenţei speciale, vor putea fi verificate de judecători de la instanţele ierarhic inferioare, şi asta fără încălcarea competenţei legale strict determinate?
Sunt întrebări al căror răspuns este evident şi conduce spre încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. De aceea, solicităm cu bună-credinţă, Consiliului Superior al Magistraturii, ca în dezbaterile de mâine să ţină seama de aceste realităţi şi, astfel cum a făcut-o şi altă dată, să nu încurajeze modificări legislative ce contravin principiilor de a căror respectare depinde existenţa noastră, ca magistraţi şi cetăţeni, deopotrivă."
