DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

MAI: 40 de localităţi din 17 judeţe, afectate în ultimele 24 de ore de fenomenele meteo periculoase

www.agerpres.ro
copaci căzuți, furtună, vânt

Fenomenele meteorologice periculoase au afectat, în ultimele 24 de ore, 40 de localităţi din 17 judeţe, fiind blocate căi rutiere din cauza căderii unor arbori pe carosabil, întreruptă alimentarea cu energie electrică, iar acoperişurile unor clădiri au căzut din cauza vântului puternic. 

"Referitor la circulaţia pe drumurile publice, două drumuri naţionale şi un drum judeţean sunt închise circulaţiei rutiere - DN 12C între localităţile Bicaz Chei şi Gheorgheni, DN 13B între localităţile Gheorgheni şi Praid şi DJ 175B între localităţile Pojorâta şi Crucea. La aceste tronsoane de drum se adaugă DN 67C - Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, DN7C Transfăgărăşan, pe tronsonul Piscu Negru - Bâlea Cascadă, care au fost închise în acest sfârşit de săptămână", informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne transmis luni AGERPRES

Judeţele afectate de vremea rea sunt Alba, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Giurgiu, Harghita, Maramureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, şi Tulcea. 

MAI recomandă cetăţenilor să consulte aplicaţia DSU pentru a se informa în timp util asupra condiţiilor meteorologice şi situaţiei drumurilor. 

"Ministerul Afacerilor Interne rămâne în continuare mobilizat prin prezenţa în teren a poliţiştilor, jandarmilor şi a pompierilor", se arată în comunicat.

Citeşte şi: Atenție, șoferi! Mai multe drumuri naționale închise din cauza vremii nefavorabile .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.