Aproximativ 57% dintre părinţii români au un cont separat de economii pentru copii, 61% nu au redus sumele alocate copiilor ca bani de buzunar în timpul pandemiei Covid - 19 şi 50% le-ar acorda copiilor sume suplimentare pentru diverse ocazii speciale, cum ar fi aniversarea, arată un studiu realizat printre clienţii Revolut Junior din România, conform agerpres.
Rezultatele mai arată, printre altele, câţi bani de buzunar sunt dispuşi părinţii români să le dea copiilor, ce comportamente financiare apreciază aceştia că ar trebui să fie exersate de copii şi de la ce vârstă consideră că ar trebui să aibă acces la un card propriu.
La studiul derulat în toate pieţele unde activează Revolut au răspuns 4.789 de părinţi, din care 962 din România. Studiul s-a derulat în octombrie 2021 şi 962 de părinţi români utilizatori ai Revolut Junior au răspuns la chestionar.
"Modul în care familiile îşi administrează banii şi educă adolescenţii şi copiii să se raporteze la bani reprezintă o preocupare personală şi un subiect despre care nu se vorbeşte foarte deschis. Suntem bucuroşi ca, asigurând anonimatul respondenţilor, să putem arăta care sunt obiceiurile financiare ale familiilor din Europa. Educaţia financiară începe chiar din momentul în care un copil primeşte primii săi bani de cheltuială. Cu cât discutăm mai deschis despre cum să luăm decizii legate de bani, cu atât copiii vor învăţa mai bine cum să se folosească de resursele lor financiare. Iar cea mai încurajatoare constatare este aceea că părinţii europeni vor să îşi educe copiii şi încep să le explice cum să utilizeze banii devreme, chiar de la 6 ani", a afirmat Tara Massoudi, Head of Product at Revolut Junior.
Cercetarea mai arată că cash-ul este, încă, preferat pentru banii de buzunar alocaţi copiilor. Astfel, 54% dintre respondenţii români preferă banii lichizi altor modalităţi de a pune fonduri la dispoziţia copiilor. Tendinţa este similară celei din alte ţări europene.
Datele rezultate din studiu arată că şi alţi părinţi europeni folosesc banii fizici pentru cheltuielile zilnice ale copiilor. Copiii din Spania (62%) şi Germania (61%) folosesc cel mai mult cash, comparativ cu alte ţări incluse în analiză, iar cei din Franţa şi ţările nordice cel mai puţin, cu 47%, respectiv 42%.
"Este un motiv de preocupare faptul că mulţi părinţi preferă să le dea copiilor cash, atât timp cât nu au niciun control asupra modului în care copiii utilizează acele fonduri. Lumea se îndreaptă tot mai mult către renunţarea la banii fizici, iar pandemia a accelerat această tendinţă. Revolut Junior şi alte instrumente digitale de plată ajută familiile şi mai ales pe cei mici să se adapteze la acest trend", a precizat Tara Massoudi, Head of Product Revolut Junior.
Totodată, părinţii români vor ca cei mici să înceapă educaţia financiară cât mai devreme. Circa 51% dintre respondenţi consideră că între 6 şi 10 ani este vârsta potrivită pentru ca un copil să înceapă să îşi administreze banii (comparativ cu 49% la nivel european).
Potrivit aceluiaşi studiu, 76% dintre respondenţii din România îşi doresc ca cei mici să înveţe, în primul rând, să economisească bani. Acest procent ne plasează destul de aproape de media europeană - 78% dintre părinţii incluşi în studiu considerând că economisirea este cel mai important comportament pe care ar trebui să îl dobândească cei mici. Pe locul al doilea la nivel european se situează bugetarea (70%), în timp ce la nivel naţional, pe locul al doilea între comportamentele dezirabile se află tot alcătuirea unui buget (59%).
Revolut Junior este conceput pentru copiii şi adolescenţii cu vârste între 6 şi 17 ani, ajutându-i pe aceştia să dobândească anumite obiceiuri financiare utile pe tot parcursul vieţii. Junior a fost astfel gândit încât să îi ajute pe copii să îşi gestioneze banii prin instrumente special create pentru ei, folosind un cont personal şi un card.
Todatată, Revolut Junior îi dă copilului libertatea de a primi, strânge şi cheltui bani într-un mediu care este controlat de părinţi. Recent, Revolut Junior a fost integrat cu Apple Pay, făcând mai uşoare plăţile fără cardul fizic pentru adolescenţii români care utilizează Revolut Junior.
În plus pe lângă un cont şi un card, Revolut Junior oferă posibilitatea de a face plăţi online, în magazine, de a retrage bani de la ATM, dar îi şi ajută pe copii să strângă bani, să îi folosească într-un eficient şi să ţină evidenţa cheltuielilor.
Alocaţiile le permit părinţilor să seteze transferuri recurente de sume fixe către contul alocat cardului Revolut Junior, pentru cheltuieli de zi cu zi.
"Provocările îi ajută pe părinţi să răsplătească eforturile copiilor de a participa la diversele activităţi casnice sau de a îndeplini nişte sarcini considerate benefice pentru ei, cum ar fi lecturile zilnice, întreţinerea ordinii în camera proprie, participarea la anumite sarcini domestice (aspirat, spălatul vaselor). Obiectivele sunt modalităţi prin care părinţii pot transfera bani copiilor cu scopul de a economisi sumele necesare pentru diferite achiziţii, urmărind progresul realizat de copii şi marcând realizările acestora", se menţionează în comunicat.
Contul Junior este o extensie a contului părintelui, iar adultul are deplin control asupra modului în care resursele financiare din acesta sunt utilizate de către beneficiarul final, copilul. Revolut Junior este valabil pentru utilizatorii din Marea Britanie, Spaţiul Economic European, Statele Unite ale Americii, Singapore şi Australia.
Revolut este prima super-aplicaţie financiară care ajută utilizatorii din toată lumea să îşi folosească la maximum fondurile de care dispun. În 2015, Revolut s-a lansat în Marea Britanie, cu servicii de transfer de bani şi schimb valutar. În prezent, peste 16 milioane de clienţi din lume, din care mai mult de 1,4 milioane din România, folosesc serviciile inovatoare Revolut pentru a realiza peste 150 de milioane de tranzacţii pe lună.
Mai mult de jumătate dintre părinţii români economisesc bani pentru copii (studiu)
Articole Similare

70
Samsung și Hyundai își întorc atenția spre piața internă: planuri majore de investiții în Coreea de Sud
70

1.120
De ce un fermier din România refuză ofertele de a trimite ouă la export
1.120

100
Grecia lansează "Coridorul vertical" pentru livrarea de gaze americane Ucrainei (Mitsotakis)
100

212
Asigurarea de răspundere civilă pentru trotinetele și bicicletele electrice devine obligatorie din 16 noiembrie
212

47
Consiliul Concurenței critică plafonarea adaosurilor comerciale la anumite alimente: Este justificată doar în situații excepționale
47

1.501
Adrian Câciu îl critică dur pe Radu Miruță, care s-a "plimbat" în Arabia Saudită pe banii arabilor: "Avem conflict de interese, neglijență în serviciu. Pe altele, care țin de moralitate, nu le mai enumăr."
1.501

110
Extrema dreaptă franceză cere o soluție pentru anularea acordului Mercosur
110

1.927
Rezultatele LOTO de duminică, 16 noiembrie – Report uriaș la Joker. Numerele câștigătoare au fost extrase
1.927

2.194
România stă pe un butoi cu pulbere - 7 explozii în 30 de zile și zero soluții. Expert: 'Fără măsuri, siguranța depinde de noroc'
2.194

5.276
Noua țeapă pusă la cale prin Revolut: Cum rămân românii fără bani
5.276

102
Consiliul Concurenței: Mărcile proprii cresc puternic în România, iar adaosurile comerciale sunt mai mari
102

104
Trump, investiții masive în obligațiuni: peste 82 de milioane de dolari între august și octombrie
104

6.338
Lecție pentru Ilie Bolojan: Țara din Europa care introduce o nouă taxă pentru locuinţele de mare valoare
6.338


















Comentează