Mai multe adolescente s-au bătut pe o stradă din Galați
Mai multe adolescente s-au bătut pe o stradă din Galați. Incidentul a fost înregistrat de martori, iar polițiștii au început o anchetă. Se pare că scandalul a izbucnit în urma unor discuții în contradictoriu de pe rețelele sociale, anunță Mediafax.
Potrivit IPJ Galați „la data de 31 martie 2024, la ora 18:23, Secția 3 Poliție Galați a fost sesizată prin apel telefonic la S.N.U.A.U. 112, de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, cu privire la faptul că fiica sa și o prietenă a acesteia, ambele cu vârsta de 13 ani, ar fi fost agresate fizic, în timp ce se aflau în zona unor garaje auto situate pe strada Barboși, din municipiul Galați”.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat apelantul, precum și pe cele două adolescente. Din verificările preliminare s-a stabilit că „pe fondul unui conflict iscat de la unele discuții în contradictoriu pe o rețea online de socializare, acestea ar fi fost agresate fizic de mai multe adolescente, cu vârstele cuprinse între 13 și 16 ani”.
Inițial a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de lovirea sau alte violențe, iar după vizionarea imaginilor video apărute în spațiul public, a fost extinsă urmărirea și pentru infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.
Comentează