Un ciclon a doborât mai mulţi arbori, a provocat întreruperi în alimentarea cu energie electrică şi a cauzat pagube unor clădiri din nord-vestul Australiei, a anunţat joi postul naţional ABC, citat de DPA. Ciclonul Hilda a trecut la primele ore ale zilei de joi peste o zonă populată de comunităţi izolate de aborigeni, la sud de oraşul Broome situat pe coastă, însă va fi nevoie de timp până când autorităţile vor ajunge în regiunea afectată pentru a evalua pagubele, a declarat Glenn Halls, directorul serviciului de urgenţă, conform Agerpres.
Vântul, care a bătut în rafale cu viteza de 128 de kilometri la oră, a lovit în timpul nopţii oraşul Broome, fiind însoţit de căderi de precipitaţii care au totalizat 292 de milimetri de apă în 24 de ore. Mii de locuinţe au rămas fără energie electrică, însă echipele de intervenţie au reparat joi mare parte din defecţiuni, precizează DPA.































Comentează