Peste o sută de pagini de manuscris redactate de fizicianul german Albert Einstein, ce oferă o imagine asupra minţii sale geniale, au fost prezentate de o universitate din Israel, miercuri, cu câteva zile înainte de aniversarea a 140 de ani de la naşterea legendarului om de ştiinţă, informează DPA preluată de Agepres.
Documentele au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Universitatea Ebraică din Ierusalim, instituţie fondată cu sprijinul unor personalităţi printre care s-au numărat şi Albert Einstein.
Multe dintre cele 110 pagini, care includ atât opinii pe teme personale cât şi ştiinţifice, majoritatea redactate între anii 1944 şi 1948, nu au fost dezvăluite anterior.
Printre acestea se află patru scrisori trimise de Einstein vechiului său prieten şi coleg Michele Besso. Trei dintre epistole, scrise în 1916, fac referire la o ''idee glorioasă'' pe care Einstein a avut-o cu privire la absorbţia şi emisia luminii de către atomi, potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii de universitatea din Israel. Această idee a stat ulterior la baza tehnologiei laser.
Într-o scrisoare redactată în 1935 în Statele Unite şi adresată fiului său, Hans Albert, aflat în Elveţia, Einstein, care era evreu, s-a arătat îngrijorat în legătură deteriorarea situaţiei din Europa şi creşterea influenţei Partidului Nazist în Germania.
Fizicianul şi-a exprimat speranţa rezervată cu privire la îmbunătăţirea treptată a situaţiei din Germania. ''Să sperăm că nu vom avea mai întâi un război în Europa... restul Europei începe acum în sfârşit să ia lucrurile în serios, în special englezii. Ar fi fost mai bine şi mai uşor dacă şi-ar fi dat seama în urmă cu un an şi jumătate'', a scris fizicianul german în această epistolă.
Einstein a părăsit Germania cu puţin timp înainte ca Adolf Hitler să ajungă la putere în 1933 şi a renunţat la cetăţenia germană.
El s-a mutat în Statele Unite şi a primit cetăţenia acestei ţări în 1940
Mai multe scrisori dezvăluite recent oferă o imagine asupra minţii geniale a lui Einstein
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

3
Acordul Serbiei cu Rusia privind gazele a fost prelungit cu trei luni
3

609
Probleme pentru Viktor Orban: premierul pierde puncte în propriul fief electoral (sondaj)
609

14
Ploi torențiale și inundații în Afganistan - Sunt cel puțin 22 de morți
14

20
Parlamentul din Israel a adoptat bugetul anual - Netanyahu scapă de alegeri anticipate
20

4.477
NORAD a dat alarma la Mar-a-Lago - Avioanele F-16 au tras rachete de semnalizare
4.477

36
Kosovo aprobă trimiterea de trupe în Gaza în cadrul iniţiativei SUA
36

4.249
VIDEO Rafinăria din Haifa, lovită de rachete iraniene
4.249

106
Doi membri ai unui grup de opoziţie interzis au fost executaţi în Iran
106

103
Siria anunţă un "amplu atac" cu drone împotriva bazelor sale din apropierea frontierei cu Irakul
103

33
Un seism cu magnitudinea 7 s-a produs în arhipelagul Vanuatu - Nu s-a emis alertă de tsunami
33

73
VIDEO Ucraina a lovit un centru important pentru producţia de drone a Rusiei
73

60
Lituania intenționează să amenajeze fâșii de contramobilitate la frontiera cu Federaţa Rusă și cu Republica Belarus
60

3.135
Operațiune secretă: Rusia infiltrează rețelele de spioni în Europa / „Colaborezi sau faci 15 ani de închisoare”
3.135















Comentează