Mai mulți elevi și o profesoară au fost ucişi într-un atac armat asupra unui liceu din sud-vestul Camerunului

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 24-11-2021

Actualizat: 24-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Trei elevi şi o profesoară au fost ucişi, miercuri, într-un atac armat asupra unui liceu din sud-vestul Camerunului, una dintre cele două regiuni anglofone ale ţării, afectată de un conflict violent între armată şi separatişti, a indicat televiziunea de stat CRTV, relatează AFP.

Liceul bilingv Ekondo Titi a fost ''scena unor atacuri criminale comise de persoane neidentificate'', a informat postul citat.

''Trei elevi au fost împuşcaţi mortal. O profesoară, rănită, a murit în drum spre spital'', a confirmat pentru AFP Roger Kaffo Fokou, secretar general al Sindicatului naţional autonom al învăţământului secundar (SNAES).

Centrul pentru drepturile omului şi democraţie în Africa, cu sediul în Camerun, a declarat că au fost ucişi elevi cu vârste de 12, 16 şi 17 ani şi o profesoară de limba franceză, iar alte câteva persoane au fost rănite, potrivit Reuters.

''O altă crimă fără sens, scandaloasă... a unor copii nevinovaţi'', a scris pe Twitter ambasadorul UE în Camerun, Philippe Van Damme.

Atacul nu a fost revendicat.

Regiunea, una dintre cele două în care separatiştii vorbitori de limbă engleză se luptă din 2017 pentru a forma un stat separatist, a fost zguduită de un atac similar anul trecut, când bărbaţi înarmaţi au deschis focul într-o şcoală, ucigând şapte copii, informează Agerpres.ro.

Criza provine din marginalizarea percepută a comunităţii anglofone de către majoritatea francofonă. Ambele părţi au comis atrocităţi în timpul conflictului, în care au fost ucise peste 3.000 de persoane şi aproape un milion au fost strămutate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri