Mai mulţi membri ai echipei americane la Campionatele Mondiale de Nataţie de la Singapore suferă de 'gastroenterită acută'

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 27-07-2025 14:26

Actualizat: 27-07-2025 17:26

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Mai mulţi membri ai echipei americane la Campionatele Mondiale de Nataţie de la Singapore suferă de „gastroenterită acută”, ceea ce i-a determinat pe doi dintre ei să se retragă din serii, a declarat duminică o purtătoare de cuvânt pentru AFP, citat de news.ro.

„Echipa noastră a suferit de gastroenterită acută”, a declarat Nikki Warner, reprezentanta echipei SUA, fără a preciza numărul sportivilor afectaţi de boală sau originea contaminării.

Tripla medaliată cu aur la JO de la Paris, Torri Huske (100 m fluture) şi Claire Weinstein (400 m liber),  au ratat startul „pentru a se concentra asupra altor probe”, a declarat Nikki Warner.

„Nimeni nu a părăsit competiţia”, a spus ea, sugerând că cele două sportive ar putea fi aliniate la ştafetă în zilele următoare.

Echipa americană a sosit în Singapore după un stagiu de pregătire de două săptămâni în Thailanda.

Superstarul înotului mondial Katie Ledecky a câştigat cu uşurinţă seriile de 400 m liber duminică, la fel ca şi cele două ştafete americane de 4x100 m liber, care au încheiat sesiunea de dimineaţă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri