Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mai puţin de 40% din elevii claselor a XI-a şi a XII-a au avut medii peste 6 la simularea examenului de Bacalaureat

bacalaureat

Mai puţin de 40 la sută din elevii claselor a XI-a şi a XII-a care au susţinut săptămâna trecută simularea examenului de Bacalaureat au obţinut medii peste 6, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN). Cea mai mică rată de promovare la clasa a XII-a fost înregistrată în judeţul Ilfov, iar cea mai mare în Iaşi, în timp ce la clasa a XI-a cel mai puţini elevi cu medii de promovare au fost în judeţul Giurgiu, iar cei mai mulţi în Cluj. În acelaşi timp, 48 de elevi au avut medii de 10, scrie NEWS.RO.

Citeşte şi : Traian Băsescu cere NOI DESECRETIZĂRI: Ce instituţie a intrat acum ÎN COLIMATORUL fostului preşedinte

Până la acest moment au fost centralizate 99,99 la sută dintre lucrări, iar rezultatele parţiale arată că 43.800 de elevi de clasa a XII-a au obţinut medii mai mari sau egale cu 6, ceea ce reprezintă 39,55 la sută dintre elevii prezenţi, procent mai mare decât anul trecut (38,23 la sută)

La clasa a XI-a, 40.475 de elevi au avut medii de promovare, reprezentând 33,73 la sută dintre elevii care au susţinut simularea, în creştere faţă de anul trecut (29,85 la sută).

Rata cumulată de promovare este de 36,52 la sută.

Pe tranşe de medii, 27.104 elevi de clasa a XI-a şi a XII-a au obţinut medii între 6 şi 6,99, 29.180 de elevi - medii între 7 şi 7,99, 20.434 de elevi - medii între 8 şi 8,99 şi 7.509 elevi - medii între 9 şi 9,99.

De asemenea, 48 de elevi au obţinut media 10.

Potrivit MEN, 146.467 de elevi nu au reuşit să obţină media minimă 6.

La Limba şi literatura română, 67,7 la sută dintre elevi au obţinut note mai mari sau egale cu 5, mai mulţi decât anul trecut (59,4 la sută), la Limba maternă - 75,8 la sută, tot în creştere faţă de anul trecut (74,1 la sută) şi 48,8 la sută la Matematică sau Istorie, în scădere faţă de anul trecut (52,1 la sută).

La proba la alegere a profilului, susţinută doar de elevii claselor a XII-a, rata notelor peste 5 a fost de 81 la sută, superioară cu 21 de procente faţă de anul trecut - 60,4 la sută.

În ceea ce priveşte situaţia pe judeţe, cea mai mare rată de promovare pentru clasa a XII a fost în Iaşi (50,2 la sută), Cluj (49,8 la sută), Galaţi (48,7 la sută), Alba (47,3 la sută), Brăila (46,1 la sută) şi Hunedoara (45,3 la sută), în timp ce cea mai scăzută a fost în judeţele Călăraşi (25,6 la sută), Giurgiu (25,2 la sută) şi Ilfov (22 la sută).

La clasa a XI-a, procentele de promovare cele mai mari s-au înregistrat în Cluj (44,6 la sută), Iaşi (39,9 la sută), Dolj (39,3 la sută) şi Brăila (38,9 la sută), în timp ce cel mai mic procent a fost în judeţul Giurgiu (16,6 la sută).

Notele obţinute nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care sunt elevi care doresc consemnarea notelor în catalog, aceştia vor depune o cerere scrisă în acest sens.

Elevii claselor a XI-a şi a XII-a au susţinut în perioada 19 – 22 martie simularea probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat.

Probele scrise din prima sesiune a Bacalaureatulu se vor desfăşura în perioada 25 - 28 iunie, conform calendarului anunţat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Afişarea primelor rezultate are ca termen data de 4 iulie şi este urmată de depunerea contestaţiilor. Între 5 şi 8 iulie vor fi soluţionate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.