Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

MAI va mobiliza peste 25.000 de polițiști în weekendul de 1 Mai

politisti descindere club Nuba

Peste 25.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizaţi pentru weekendul de 1 Mai, urmând să supravegheze zonele aglomerate, staţiunile unde se anunţă un număr mare de turişti, precum şi drumurile cele mai circulate la finalul acestei săptămâni, conform news.ro.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, a prezentat, vineri, măsurile luate pentru weekendul de 1 Mai.
"Aproape 25.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi mobilizaţi zilnic la nivel naţional începând de astăzi. Pentru că în mod tradiţional în weekendul cu ziua de 1 Mai mulţi români aleg să meargă la munte sau la mare, în staţiunile turistice a fost suplimentat numărul efectivelor de ordine publică şi al echipajelor care asigură intervenţia în situaţii de urgenţă. Pe autostrada A2, principala cale rutieră către litoral, a fost operaţionalizat temporar un punct de lucru cu componentă de prim-ajutor şi stingere incendii care va permite intervenţia rapidă în cazul producerii unor accidente grave”, a transmis Monica Dajbog.
Ea a menţionat că în această perioadă vor fi organizate peste 100.000 de manifestări artistice.
"Potrivit estimărilor de la acest moment, cu prilejul zilei de 1 Mai vor fi organizate peste 100.000 de manifestări cultural artistice la care vor participa aproximativ 150.000 de persoane. Cele mai importante evenimente din punctul de vedere al numărului de participanţi vor fi organizate în Braşov şi Sfântu Gheorghe cu aproximativ 10.000 de participanţi şi în Costineşti cu aproximativ 16.000 de participanţi”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al MAI.
Inspectorul principal de poliţie Roxana Popazu din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române a afirmat, la rândul său, că peste 4.000 de poliţişti de frontieră vor desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni activităţi de supraveghere şi control.
"Având în vedere că duminică se va sărbători ziua de 1 Mai din experienţa anilor anteriori, în acest sfârşit de săptămână se estimează o creştere a traficului de persoane şi mijloace de transport în punctele de trecere a frontierei în special la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria. În acest sens, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române vor fi dispuse toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ. Pentru fluidizarea traficului se va suplimenta numărul poliţiştilor de frontieră care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor. Astfel în perioada 29 aprilie-1 mai, peste 4.000 de poliţişti de frontieră vor desfăşura zilnic activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat. De asemenea, dacă situaţia o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieşire din ţară sau de intrare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei”, a explicat Roxana Popazu.
Ea a reamintit că la graniţa cu Bulgaria vor fi operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei, iar la cea cu Ungaria, 12 puncte de trecere.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române Bogdan Ghebaur a declarat că peste 8.500 de poliţişti vor asigura ordinea la finalul acestei săptămâni.
"În perioada 29 aprilie - 2 mai, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii, peste 8.500 de poliţişti vor acţiona zilnic la nivel naţional. Astfel, vor fi asigurate măsuri pentru menţinerea ordinii publice în locurile aglomerate, precum şi în localităţile turistice, zonele de agrement şi spre punctele de trecere a frontierei. Pentru monitorizarea traficului rutier şi coordonarea dispozitivelor de circulaţie pe principalele artere în intervalele în care se preconizează un trafic intens, vor fi folosite elicoptere din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, în funcţie de condiţiile atmosferice şi de evoluţia valorilor de trafic înregistrate. Datele şi informaţiile de interes surprinse la bordul elicopterelor vor fi transmise unui centru de comandă mobil pentru a putea fi luate măsuri în cel mai scurt timp”, a explicat Bogdan Ghebaur.
El a menţionat că la sfârşitul acestei săptămâni vor acţiona zilnic peste 1.400 de poliţişti de la Rutieră, cu 350 de aparate radar.
"Ne aşteptăm ca un număr mare de turişti să aleagă Marea Neagră ca destinaţie pentru petrecerea zilei de 1 Mai. Mamaia, Vama Veche, Costineşti sau Mangalia sunt staţiunile cele mai căutate pentru distracţie. Jandarmii vor fi prezenţi în aceste locuri pentru a avea grijă de siguranţa oamenilor. Peste 300 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi ai Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa se vor asigura, alături de colegii poliţişti, că turiştii îşi petrec timpul liber în siguranţă. Jandarmii vor constitui în staţiunile în care va fi un număr mare de turişti echipe mobile de intervenţie pregătite să intervină în caz de tulburare a ordinii publice. În toată această perioadă principalele trasee de patrulare vor include zonele foarte aglomerate, cum sunt porturile turistice, faleza Cazinoului, precum şi zona cluburilor şi a discotecilor", a precizat Ana-Maria Burchi, din cadrul Centrului de Informare Publică al Jandarmeriei Române.
Ea a adăugat că peste 3.000 de jandarmi vor fi prezenţi la nivel naţional în zonele unde se organizează evenimente cultural-artistice, în pieţe, în târguri, în marile centre comerciale, în gări, autogări sau în zonele unde vor exista aglomerări de persoane.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, maiorul Adrian Marin, a afirmat că peste 5.000 de pompieri vor fi pregătiţi să intervină zilnic în această perioadă.
"În acest sfârşit de săptămână, aproape 5.000 de pompieri sunt pregătiţi să intervină, zilnic, pentru acordarea ajutorului medical de urgenţă, stingerea incendiilor şi salvarea persoanelor din medii ostile vieţii. În acest sens, pompierii pot interveni cu peste 3.700 de mijloace tehnice, dintre care aproape 800 echipaje de stingere, 133 de maşini de descarcerare, precum şi peste 490 de echipaje SMURD care încadrează autospeciale pentru transport victime multiple, ambulanţe de prim ajutor şi terapie intensivă mobilă, precum şi ambulanţe pentru transport neonatologic”, a transmis purtătorul de cuvânt al IGSU.
El a precizat că au fost amenajate puncte temporare de intervenţie în zonele aglomerate din judeţul Constanţa şi pe Autostrada A2.
"Ca măsură operaţională suplimentară, pe autostrada A2, la km 19, începând de astăzi şi până luni, ISU Bucureşti-Ilfov a operaţionalizat un echipaj de stingere cu modul de descarcerare inclus şi o ambulanţă SMURD pentru asigurarea intervenţiilor, inclusiv a celor medicale de urgenţă. De asemenea, având în vedere că în această perioadă pe litoral este aşteptat un număr mare de turişti, la nivelul ISU Constanţa s-au constituit patru puncte temporare de lucru, în localităţile Agigea, Valu lui Traian, Vama Veche şi Valea Dacilor. În aceste locaţii, începând de astăzi şi până marţi, se va afla câte un echipaj de stingere, pentru eficientizarea timpului de răspuns la solicitările de urgenţă care se pot produce”, a explicat Adrian Marin.
De asemenea, un reprezentant al Inspectoratului General de Aviaţie a anunţat măsurile luate la nivelul instituţiei pentru ca weekendul de 1 Mai să se desfăşoară în condiţii de siguranţă.
"16 elicoptere din cadrul instituţiei noastre vor fi la datorie zilnic, pregătite să intervină pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate precum şi pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică. În sprijinul colegilor de la Poliţia Română pentru prevenirea accidentelor rutiere şi fluidizarea traficului un elicopter va desfăşura misiuni de monitorizare aeriană a traficului rutier de pe Autostrada A1, A2, DN 1, DN 2, centura municipiului Bucureşti precum şi principalele intrări şi ieşiri din Capitală. Totodată, un elicopter IGAv va continua şi în această perioadă misiunea de patrulare şi monitorizare aeriană a frontierei de stat din zona judeţului Suceava”, a transmis reprezentantul IGAv.
El a menţionat că 14 elicoptere SMURD vor fi pregătite să intervină în această perioadă. De asemenea, elicopterele SMURD de la Iaşi şi Galaţi pot interveni pe teritoriul Republicii Moldova, la solicitarea autorităţilor din statul vecin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.