Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primită la Palatul Cotroceni de către președintele României, Klaus Iohannis.
„Am avut o discuție foarte bună cu Președinta Maia Sandu în marja Summitului Inițiativei celor Trei Mări privind progresul integrării în UE, inclusiv deschiderea negocierilor de aderare, și interconectările strategice dintre România și Republica Moldova”, a scris Klaus Iohannis.
Totodată, președintele României a felicitat Republica Moldova pentru că a devenit stat participant asociat la Inițiativa celor Trei Mări.
Anterior, Maia Sandu a avut o întrevedere la Palatul Victoria cu prim-ministrul României Marcel Ciolacu. Oficialii au evaluat stadiul relațiilor bilaterale și au apreciat nivelul excelent al cooperării. Marcel Ciolacu și Maia Sandu au manifestat întreaga deschidere pentru continuarea, pe aceeași linie, a dialogului, precum și pentru a lucra împreună în vederea obținerii de rezultate concrete, în beneficiul cetățenilor ambelor state.
Amintim că Maia Sandu a plecat astăzi la București pentru a participa la Summitul Inițiativei celor Trei Mări. Evenimentul, care este la treia ediție, este găzduit la Palatul Cotroceni de către președintele României, Klaus Iohannis.
Comentează