Maia Sandu, despre înarmarea Republicii Moldova de către NATO: Nu vrem război, dar e firesc să știm să ne protejăm

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 31-05-2022

Actualizat: 31-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: NATO

Maia Sandu anunță că subiectul privind echiparea Republicii Moldova conform standardelor NATO încă nu a fost discutat. Totuși, precizează șeful statului, chiar dacă Republica Moldova este un stat neutru, Armata Națională trebuie să fie pregătită și dotată cu echipamentul necesar. O declarație în acest sens a fost făcută în cadrul emisiunii In Profunzime de la ProTV.

„Există foarte multe speculații la acest subiec. În primul rând, vreau să repet că Republica Moldova nu planifică să atace vreo țară. Republica Moldova este o țară pașnică și își dorește să fie pace în regiune și în toată lumea. Republica Moldova are neutralitatea scrisă în Constituție, dar are armată. Neutralitatea nu înseamnă automat că nimeni niciodată nu va atenta la integritatea teritorială a Republicii Moldova. Noi știm că integritatea teritorială este încălcată și neutralitatea este încălcată în situația în care avem armata rusă pe teritoriul regiunii transnistrene. Acum, noi suntem neutri în Constituție, dar cine ne apără în caz că se întâmplă ceva?”, a menționat ea.

Președintele a mai declarat că subiectul respectiv urmează să fie discutat cu reprezentanții Ministerului Apărării: „O să vedem dacă sunt unele lucruri pe care le punem primi. De la UE sau de la o anumită țară”.

Maia Sandu a mai spus că „dacă avem Armata, este firesc ca aceasta să nu meargă cu sapă, dar să aibă anumite echipamente”.

„În primul rând, încă nu vorbim de achiziționare, ca să fie foarte clar. În al doilea rând, noi avem armata. E firesc ca această armată să aibă și arme. Nu vrem război, dar e firesc să știm să ne protejăm”, a punctat ea.

Amintim că ministrul afacerilor externe din Marea Britanie, Liz Truss, a declarat că R. Moldova ar trebui să fie echipată conform standardelor NATO.

Acest anunț a fost criticat de socialiști care au cerut explicații guvernării, deplângând ”tentativele Occidentului de a încălca neutralitatea R. Moldova”.

Și Rusia a reacționat la mesajul respectiv. Kremlinul a anunțat că va urmări atent reacțiile oficialilor R. Moldova la propunerea unor țări NATO de a-i livra armament.

Ulterior, Ministerul de Externe de la Chișinău a anunțat că, cooperarea Chișinăului cu NATO se desfășoară în cadrul Parteneriatului pentru Pace, unul dintre elementele centrale ale căruia ține de importanța respectării principiului neutralității constituționale a R. Moldova de toți actorii vizați.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri