Maia Sandu în discuții cu ambasadorii celor mai puternice țări din UE. Parcursul european al Chișinăului subiectul 'fierbine'

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 23-01-2024

Actualizat: 23-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: deschide.md

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a discutat cu ambasadorul Franței, Graham Paul, și cu ambasadorul Germaniei, Margret Uebber, despre parcursul european al Chișinăului. Întâlnirea dintre cei trei oficiali a avut loc cu prilejul aniversării Tratatului de la Elysée. Documentul a pus bazele parteneriatului franco-german și e considerat forța motrice pentru formarea și dezvoltarea Uniunii Europene după al doilea război mondial.

Președintele Maia Sandu și-a manifestat recunoștința pentru susținerea Franței și a Germaniei în parcursul european al țării noastre, pentru crearea împreună cu România a Platformei de Sprijin pentru Moldova, precum și pentru cooperarea în domeniul apărării”, se menționează într-un comunicat de presă al Președinției, confor stiripesurse.md.

Totodată, șefa statului moldovean și-a reafirmat angajamentul față de continuarea reformelor pentru consolidarea statului de drept, asigurarea securității statului și asigurarea bunăstării tuturor cetățenilor Republicii Moldova, astfel încât, țara noastră să se alinieze la standardele europene și să obțină statutul de membru al comunității europene în cel mai scurt timp.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri