Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Maia Sandu: Moldova nu mai e văzută o țară ce se lasă batjocorită de Kremlin

Inquam Photos / George Calin
zelenski, maia sandu

Maia Sandu: Moldova nu mai e văzută o țară ce se lasă batjocorită de Kremlin

Președinta Maia Sandu spune că Summitul Comunității Politice Europene, găzduit de Republica Moldova pe 1 iunie, a demonstrat că aderarea țării la Uniunea Europeană este tot mai aproape și aduce beneficii concrete oamenilor.

„Doar în familia europeană putem fi siguri de stabilitatea și pacea din țara noastră. Vocea noastră contează când se iau decizii importante, iar calea pe care am ales-o, calea europeană, are susținerea țărilor Uniunii Europene”, a declarat șefa statului într-o conferință de presă, transmite IPN.

Președinta a menționat că în aceste zile toată Europa a arătat că are încredere în Republica Moldova. Summitul Comunității Politice Europene, la care au participat 49 de președinți, prim-miniștri, înalți oficiali europeni, a pus Moldova în centrul Europei și a arătat lumii întregi că moldovenii pot face orice își propun.

„Pe 1 iunie, dragi moldoveni, am scris împreună istorie. Întreaga Europă a venit la noi acasă pentru a confirma că Moldova este importantă și are loc în rândul țărilor importante, puternice și libere ale lumii, pentru a ne sprijini să îndeplinim aspirațiile cetățenilor noștri de a trăi în pace și în bunăstare, de a aduce Uniunea Europeană aici acasă”, a notat șefa statului.

Comunitatea Politică Europeană este o platformă de dialog pentru toate țările de pe continentul european. Odată la jumătate de an, conducătorii statelor UE și non-UE se adună și discută probleme comune majore, modalități de a face față consecințelor războiului care îi afectează pe toți, evitarea altor conflicte pe continent și restabilirea păcii.

Evenimentul din 1 iunie a arătat câteva certitudini, și anume că Republica Moldova este un partener respectat de către toate țările europene. „Găzduirea summitului este un semnal clar că Moldova este importantă pentru Uniunea Europeană și pentru alte țări de pe continentul nostru și că vocea noastră contează. Moldova nu mai este văzută ca acum câțiva ani, ca un loc obscur unde grupările criminale își împart averile statului, precum și nu mai este văzută ca o țară care se lasă batjocorită de Kremlin. Ba mai mult, Moldova este percepută drept viitoare membră a UE”, a spus Maia Sandu.

Comunitatea Politică Europeană a fost înființată în anul 2022 la inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, iar prima reuniune a avut loc la Praga, Republica Cehă. Următoarea va fi găzduită de Spania.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.