DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Maia Sandu: România a decis mai devreme să aleagă calea integrării europene şi a reuşit un parcurs de succes care constituie şi pentru noi un model

captură TV
Maia Sandu

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, face referire, în discursul ţinut în şedinţa comună a Parlamentelor României şi Republicii Moldova, la parcursul de succes al României în ceea ce priveşte aderarea la Uniunea Europeană, potrivit news.ro.

„Am fost şi rămânem o ţară cu alegeri libere, în care oamenii au ştiut să apere democraţia şi nu au permis regimurilor autoritare să prindă rădăcini. (...) Mulţi dintre cetăţenii noştri trăiesc, muncesc şi sunt integraţi în state membre ale Uniunii Europene. În ultimii 30 de ani am încercat să ne găsim calea firească. România a decis mai devreme să aleagă calea integrării europene şi a reuşit un parcurs de succes care constituie şi pentru noi un model. Evoluţia României ne-a încurajat şi ne-a dat speranţa că acesta poate fi un model de succes şi în Republica Moldova. După suişuri şi coborâşuri, cetăţenii Republicii Moldova au înţeles că modelul de dezvoltare ales de România este calea prin care şi moldovenii pot să se regăsească în lumea iubitorilor de libertate şi democraţie”, a afirmat Maia Sandu în discursul ţinut sâmbătă, în cadrul şedinţei comune a Parlamentelor Republicii Moldova şi României care se desfăşoară la Chişinău.

Liderul de la Chişinău a subliniat că evoluţiile din ultimele luni au determinat ţara să „accelereze” pe calea europeană. Sandu a subliniat că economia moldovenească este „conectată” la cea a UE, ţara lucrează la întărirea integrităţii instituţiilor publice, este angajată pentru reformarea justiţiei combaterea corupţiei, asigurarea libertăţii presei şi respingerea propagandei.

„Chiar dacă relaţiile politice dintre ţările noastre cu cunoscut urcuşuri şi coborâşuri România a întins mereu o mână de ajutor oamenilor din Republica Moldova. (...) Ne-aţi fost şi ne rămâneţi alături pe plan economic, politic, diplomatic, cultural şi educaţional, simţim acest sprijin şi în aceste zile grele, când războiul nea dat tuturor viaţa peste cap”, a adăugat Maia Sandu.

Aceasta a subliniat importanţa investiţiilor româneşti în ţara vecină, pe care spune că le doreşte „intensificate”, arătând că România este de mulţi ani cel mai important partener comercial al Republicii Moldova, dar şi susţinător pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Maia Sandu spune că pe drumul către UE, ţara pe care o conduce „contează pe sprijinul şi ajutorul României, relaţiile dintre cele două state fiind „la cel mai intens nivel din ultimii 30 de ani”.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.