Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, își dorește relații cât mai apropiate cu România. În contextul alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025, Maia Sandu își dorește ca România să rămână un partener ferm în cadrul Uniunii Europene.
„Îmi doresc ca România să fie o voce puternică în Uniunea Europeană, nu vreau să iasă din UE sau, mai rău, să devină un stat anti-european. Și pentru noi, și pentru România este important să ne continuăm calea, iar UE este și pentru noi, și pentru România cea mai bună opțiune”, a subliniat șefamoldovean, IPN.
La alegerile prezidențiale din România, Maia Sandu a declarat că îl susține pe Nicușor Dan, candidat independent, susținut de PNL și USR.
„Eu am anunțat că voi vota pentru Nicușor Dan și pot să explic de ce. El a declarat în repetate rânduri că va susține Moldova, iar proiectele pe care le-am demarat vor continua. Nicușor Dan a spus că va susține cursul european de dezvoltare al Republicii Moldova”, a menționat aceasta.
Maia Sandu a criticat pozițiile contracandidatului lui Nicușor Dan
„De cealaltă parte, celălalt candidat a spus că va stopa orice ajutor pentru Moldova, că suntem un monstru. Cred că pentru toți este clar cu cine trebuie să votăm. Sper că moldovenii care au cetățenie română înțeleg cât de importante sunt aceste alegeri”, a afirmat Maia Sandu.
Maia Sandu a comentat interdicția de intrare în Republica Moldova aplicată liderului AUR, George Simion, în contextul în care pe 19 mai o instanță de judecată de la Chișinău urmează să examineze cererea lui Simion de anulare a măsurii respective.
„Nu instituția prezidențială a aplicat această interdicție și, de asemenea, nu președinția este cea care o ridică”, a precizat Maia Sandu.
Turul doi al alegerilor prezidențiale din România va avea loc pe 18 mai. În diasporă, inclusiv în Republica Moldova, votul va fi organizat timp de trei zile: pe 16,17 și 18 mai.
Comentează