Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Maia Sandu spune că Vladimir Putin va fi arestat dacă va intra pe teritoriul Republicii Moldova (video)

romaniatv.net
maia sandu

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, pe numele căruia Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat internaţional de arestare în legătură cu crimele comise în Ucraina, va fi reţinut dacă ajunge în Republica Moldova, a declarat preşedinta Maia Sandu într-un interviu cu mai mulţi jurnalişti străini, conform news.ro.

Întrebat de reporterul Euronews dacă Vladimir Putin ar fi arestat în cazul în care ar veni în Republica Moldova, preşedinta Maia Sandu a declarat:„Republica Moldova este semnatar al acordului Curţii Penale Internaţionale, iar Moldova va respecta decizia Curţii”.

Curtea Penală Internaţională, cu sediul la Haga, a emis la 17 martie 2023 un mandat internaţional de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin. Potrivit Tribunalului de la Haga, Putin s-ar face vinovat de crime de război, inclusiv de deportarea ilegală în Rusia a copiilor ucraineni din teritoriile ocupate.

Statele care au ratificat Statutul de la Roma şi statele care recunosc jurisdicţia tribunalului de la Haga (123 de state) ar avea obligaţia să-l aresteze pe Vladimir Putindacă ar veni pe teritoriile lor.

Problema transnistreană

Pe de altă parte, întrebată cum vede rezolvându-se problema Transnistriei şi care va fi statutul regiunii separatiste, în cazul în care Moldova ar adera la UE, preşedinta Maia Sandu a subliniat că locuitorii regiunii beneficiază în prezent de regimul de liberă circulaţie în UE la fel ca restul ţării.

„Am văzut rezultate pentru toată ţara, pentru că astăzi două treimi din exporturile moldoveneşti merg spre ţările UE, iar dacă vorbim despre regiunea Transnistria, jumătate din exporturile din această regiune merg către UE. Astăzi jumătate din cetăţenii din regiunea Transnistria care lucrează în străinătate lucrează în ţări ale UE. Este o schimbare semnificativă faţă de situaţia de acum 10 ani, când toate exporturile din acea regiune mergeau către Rusia, când toţi cei care îşi căutau de muncă mergeau în Rusia”, a punctat Maia Sandu. „Cu cât ne apropiem mai mult de UE, cu atât vom vedea un interes mai mare din partea cetăţenilor moldoveni de pe malul stâng pentru reunificare”, consideră preşedinta Maia Sandu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.