'Mâine dimineață oamenii vor circula cu metroul' - Prefectul Capitalei: 'Eu am mijlocit întâlnirea, am convocat ambele părți și lucrurile s-au rezolvat'

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 26-03-2021

Actualizat: 26-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: digifm.ro

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, la finalul întâlnirii avute cu conducerea Metrorex și sindicaliștii, că de sâmbătă dimineața oamenii vor putea circula din nou cu metroul, anunță MEDIAFAX.

„De mâine dimineața, având în vedere că tehnic înțeleg că este nevoie de restabilirea circuitelor, se va relua circulația. Înțeleg că tehnic nu este posibil (în seara aceasta-n.r.). (...) Mâine dimineață oamenii vor circula cu metroul”, a spus Alin Stoica.

Citește și: Sindicaliștii din Poliție: Cu ce se deosebește Cîțu de Dăncilă, dacă iese la declarații publice fără să aibă habar de materia respectivă? ,

Acesta a precizat că nu este implicat în negocierile viitoare dintre conducerea Metrorex și sindicaliști.

„Interesul meu era să dăm drumul la circulație pentru metrou și pentru asta am convocat discuția. Eu am mijlocit întâlnirea, am convocat ambele părți și lucrurile s-au rezolvat”, a mai spus prefectul.

Bucureştiul a fost vineri paralizat de greva de la Metrou. Peste 250.000 de călători au rămas dimineaţă fără transport, după ce sindicaliştii din Metrorex au decis să facă un protest spontan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri