Premium
Dezbaterea provocată de propunerea Coaliției pentru Familie de a amenda Constituția astfel încât să limiteze căsătoria la relațiile heterosexuale redeschide o dezbatere despre Occident care are rădăcini seculare în România. De obicei școala nu ne învață cum să interpretăm disputele de idei politice dar, de data asta, există în ce am învățat un precedent util. Disputa dintre Titu Maiorescu și Eugen Lovinescu.
Maiorescu a fost șeful cenaclului conservator Junimea, politician și, o scurtă vreme, chiar prim ministru. În cultura română, el este autorul teoriei "formelor fără fond". Conform acestei teorii, cultura română în epocă era falsă, preluând forme nepotrivite din Occident care, implementate la noi, devin false:
"În aparență, după statistica formelor dinafară, românii posed astăzi aproape întreaga civilizare occidentală. Avem politică și știință, avem jurnale și academii, avem școli și literatură, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constituțiune. Dar în realitate toate aceste sunt producțiuni moarte, pretenții fără fundament, stafii fără trup, iluzii fără adevăr, și astfel cultura claselor mai înalte ale românilor este nulă și fără valoare, și abisul ce ne desparte de poporul de jos devine din zi în zi mai adânc. Singura clasă reală la noi este țăranul român, și realitatea lui este suferința, sub care suspină de fantasmagoriile claselor superioare. Căci din sudoarea lui zilnică se scot mijloacele materiale pentru susținerea edificiului fictiv, ce-l numim cultură română, și cu obolul cel din urmă îl silim să ne plătească pictorii și muzicanții noștri, academicienii și atenianii din București, premiere literare și știențifice de pretutindenea, și din recunoștință cel puțin nu-i producem nici o singură lucrare care sa-i înalțe inima și să-l facă să uite pentru un moment mizeria de toate zilele." (Sursa)
Maiorescu propunea să se renunțe la formele aduse din afară (ex galerii de artă) atât vreme cât noi nu avem cu ce umple acele forme. Cum ar zice Eminescu (el însuși junimist de frunte): decât un vis searbăd... mai bine nimic. Poezia biciuitoare a lui Eminescu, teatrul satiric al lui Caragiale, vin împreună din această idee a pretențiozității noilor clase superioare.
Eugen Lovinescu, în Istoria civilizației române moderne susține că, dimpotrivă, imitația este suficientă pentru a crea mai devreme sau mai târziu fondul. Pentru Lovinescu România trebuie înainte de toate să se sincronizeze cu Occidentul.
Putem vedea ecouri ale acestei dezbateri chiar și după 1989. Iliescu, cu ideile sale de reformă lentă este cumva în linia lui Maiorescu. Câmpeanu, cu terapia sa de șoc era un campion al sincronicității. Și așa mai departe.
Dar interesant este să vedem nu ce se dezbate ci acele lucruri care sunt atât de clare că nici nu se mai discută. Anume direcția fără rezerve pro-occidentală a țării. Și Maiorescu și Lovinescu vreau același lucru. "Cearta" între ei ține de viteza optimă cu care trebuie navigat către punctul dorit. Vreme de secole acesta a fost consensul elitelor și apoi al întregii populații privind direcția de dezvoltare.
Dar de când avem acest consens? Cu siguranță de la generația pașoptistă încoace. Dar poate chiar mai devreme. În 1710-1711 Dimitrie Cantemir aliază Moldova cu Rusia țarului Petru cel Mare. Aristocrația moldoveană descoperă însă că alianțele cu rușii sunt scumpe și alege să se (re)alieze strategic cu turcii, care pre vremea aceea erau mai toleranți și liberali. Apoi, când valorile iluministe ale Occidentului ajung în zona noastră, artistocrația moldo-valahă produce generația pașoptistă.
Există, evident, excepții de la acest consens. Parte din publicistica lui Eminescu, (pseudo)ortodoxismul legionar sau fanteziile istorice ale lui Sergiu Nicolaescu, toate sugerează posibilitatea unei strategii de nealiniere, opusă pro-occidentalismului. Dar acestea sunt excepțiile. Chiarși comunismul, în felul său pervers, promitea modernizare și o viitoare sincronicitate cu Occidentul revoluționar. Chiar și Iliescu, după pactul de la Snagov, este parte a acestui consens.
Putem vorbi de un mare pact social. Acesta spune că:
Pe acest fond, propunerea Coaliției pentru Familiei este, în esență, de a merge (puțin) contra direcției occidentale. Ea este parte a unui curent ceva mai larg care menține rezerve de principiu față de unele din lucrurile care se întâmplă în Vestul Europei. După cum spune un recent articol in Cuvântul Ortodox:
Am trăit decenii sub imperativul "modernizării", "reformelor structurale", a "eficientizării". Rezultatul: trăim într-o Românie care pierde în fiecare zi oameni, care se depopulează, destructurează. Ajunge. O nouă economie națională și o nouă politică socială, centrate în jurul familiei și persoanei, acestea ar fi, după părerea noastră, direcțiile unui conservatorism renăscut. (Sursa aici. Publicația nu pare să aibă binecuvântarea vreunui episcop, deci textul nu poate fi considerat reprezentativ pentru BOR.)
Și de aici apar tot felul de confuzii. Susținătorii Coaliției argumentează, pe drept cuvânt, că propunerea lor nu contrazice nici Declarația drepturilor omului și nici jurisprudența CEDO și că, astfel, chiar și după trecerea articolului propus, țara noastră va continua să îndeplinească toate criteriile formale pe care le îndeplinea și înainte. Astfel, am juca practic în limitele permise de reguli. Și, legal, au perfectă dreptate. Doar că inversarea direcției nu încalcă regulile externe ci pactul intern exprimat mai sus. Aceste este mai vechi decât ONU, mai vechi decât CEDO, mai vechi decât România Mare, mai vechi decât primul patriarh, mai vechi decât Principatele Unite, poate chiar mai vechi la origini decât Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae.
Și nu contează prea tare că schimbările sunt mici. Este ca și cum ai merge în cuplu să cumperi un aspirator și celălalt partener ar anunța că se duce numai puțin să vadă oferta de televizoare sau console video. Apare o nesiguranță, o rupere a încrederii care nu se rezolvă spunând "numai puțin".
Confuzie există și în cealaltă parte. Pentru oponenții pro-occidentali, printre care mă număr, este de la sine înțeles că păstrarea liniei occidentale este bună și abandonarea ei este rea. Mai ales în condițiile în care alternativele sunt Rusia lui Putin sau Turcia lui Erdogan. Știți genul acela de expresie "nu pot să explic copilului meu ce sunt homosexualii"? Ei bine noi avem o dificultate asemănătoare să explicăm concetățenilor noștri ce este Occidentul. Pentru că am presupus mereu că știe toată lumea și, de aceea, nu avem formulate explicații.
De aceea, opoziția liberală la propunerile Cpf se trezește greu la viața oscilând între afirmarea valorilor occidentale pe de o parte și incredulitate sau plictiseală pe de altă parte. Încă nu ne vine să credem că direcția României este pusă în dezbatere.
