Un sondaj de opinie publicat miercuri relevă că majoritatea alegătorilor francezi consideră că doi miniştri din guvernul preşedintelui Emmanuel Macron ar trebui să demisioneze ca urmare a problemelor de etică, transmite Reuters, potrivit agerpres.ro.
Sondajul de opinie realizat de institutul Harris cu o săptămână înaintea alegerilor parlamentare din Marea Britanie (8 iunie) arată că 70% dintre francezi cred că ministrul pentru planificare teritorială, Richard Ferrand, trebuie să-şi dea demisia, în timp ce 62% sunt de părere că acelaşi lucru trebuie să-l facă ministrul afacerilor europene Marielle de Sarnez.Nou protest împotriva legii salarizării în Piața Constituției: 'Hoții', 'Demisia'
Ferrand, care a condus echipa de campanie a lui Macron pentru alegerile prezidenţiale franceze din primăvara acestui an, este de o săptămână obiectul acuzaţiilor de nereguli financiare făcute în urmă cu şase ani, atunci când a condus un fond de asigurări de sănătate în regiunea Bretagne, din nord-vestul Franţei.
În ceea ce o priveşte, Marielle De Sarnez a dat marţi publicităţii o declaraţie conform căreia nu a greşit cu nimic în angajarea unui asistent pentru activitatea sa ca membră a Parlamentului European.
De Sarnez se află printre cei 19 eurodeputaţi francezi despre pe care procurorii îi anchetează în urma unor plângeri depuse de oponenţi politici.