Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Majoritatea străinilor din Peru au statut de imigranţi ilegali

peru

Mai mult de jumătate din 1,5 milioane de străini în Peru, majoritatea din Venezuela, se află în ţară având statut de imigranţi ilegali, a declarat miercuri ministrul peruan de interne, citat joi de Reuters.

Folosind date până la mijlocul lunii aprilie, ministrul de interne Vicente Romero a spus că aproximativ 60% dintre străinii care trăiesc în Peru au intrat sau au rămas în ţară fără acte corespunzătoare, ceea ce are un impact asupra "securităţii publice, serviciilor publice şi angajărilor".

Declaraţiile ministrului, parte a unei prezentări în Congres, vin în timp ce administraţia preşedintei Dina Boluarte a dublat supravegherea de-a lungul graniţelor, trimiţând forţele armate pentru a consolida securitatea şi sute de imigranţi venezueleni în cea mai mare parte rămân blocaţi la graniţa Peru cu Chile.

Migranţii spun că vor să călătorească spre nord pentru a se întoarce în ţara lor de origine, afectată de turbulenţe economice severe în ultimii ani.

Guvernul peruan afirmă că lucrează cu reprezentanţi din Chile, Ecuador, Columbia şi Venezuela la evaluarea creării unui "coridor umanitar" care să permită migranţilor să călătorească înapoi în Venezuela.

Aproximativ 150 de venezueleni se vor întoarce în ţara lor cu un zbor din oraşul chilian Arica, care se învecinează cu Peru, în acest weekend, a declarat de asemenea Congresului ministrul de externe peruan Ana Cecilia Gervasi.

Cea mai mare parte a populaţiei fără acte a sosit în Peru după ce guvernul a început să acorde migranţilor venezueleni rezidenţă temporară în 2017, a spus Romero, în timp ce multor migranţi rezidenţa temporară de atunci le-a expirat.

Pentru a combate această problemă, guvernul de la Lima a stabilit un termen limită pentru a permite străinilor să-şi regularizeze statutul de imigrare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.