Regele Malaeziei a acceptat să îl graţieze imediat pe opozantul Anwar Ibrahim, care execută o pedeapsă de închisoare pentru sodomie, a anunţat vineri noul prim-ministru Mahathir Mohamad, care a fost învestit cu o zi înainte, scrie agerpres.ro.
Regele "a indicat că este dispus să îl graţieze pe Datuk Sri Anwar imediat", a declarat Mahathir într-o conferinţă de presă, la două zile după victoria istorică în alegerile parlamentare a coaliţiei de opoziţie conduse de acesta, care este în vârstă de 92 de ani, notează France Presse.
"Vom lansa procedura corespunzătoare pentru a obţine o graţiere pentru Datuk Sri Anwar. Aceasta înseamnă o graţiere totală. El ar trebui eliberat imediat odată ce va fi graţiat", a adăugat premierul.
Mahathir a promis, în eventualitatea victoriei în alegerile legislative ce i-ar permite să devină prim-ministru, să îi cedeze locul lui Anwar, fostul său duşman, odată ce acesta, în vârstă de 70 de ani, iese din închisoare.
Cei doi s-au împăcat înainte de alegeri, pentru a-l da la o parte pe fostul prim-ministru Najib Razak, implicat într-un imens scandal financiar ce zdruncină Malaezia din 2015.
Coaliţia de opoziţie condusă de Mahathir şi susţinută de Anwar a obţinut miercuri victoria în alegeri, împotriva Barisan Nasional (Frontul Naţional, BN), coaliţia ce conducea fosta colonie britanică de la independenţa sa în 1957.
Anwar a fost "mâna dreaptă" a lui Mahathir când era prim-ministru (1981-2003) şi până când a fost demis în 1998 din cauza unor divergenţe politice. Trecut în opoziţie, Anwar a fost mai târziu condamnat şi închis după un proces controversat pentru sodomie şi corupţie.
Opozantul a fost din nou condamnat în 2015, de data aceasta în timpul lui Najib, la cinci ani de închisoare pentru sodomie, în virtutea unei hotărâri de asemenea controversate, la fel ca precedenta.
Malaezia: Regele a acceptat să îl graţieze imediat pe opozantul Anwar
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

57
Trump, amenințare fără precedent împotriva Iranului: „O întreagă civilizație va pieri în această seară, fără să mai poată fi readusă la viață vreodată”
57

1
Spania: Europa trebuie să caute alternative de securitate, după declarațiile președintelui SUA despre NATO
1

33
Premierul Slovaciei: UE tolerează atacurile Ucrainei asupra infrastructurii energetice ruseşti și afectează Europa
33

95
Fiul cel mare al preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump Jr., a sosit în Republica Srpska
95

16
Marea Britanie: Vânzările de mașini noi au crescut în martie, datorită vehiculelor electrice
16

2.484
Rusia este acuzată că ar fi oferit Iranului o hartă secretă a infrastructurii energetice din Israel: Alianța s-ar putea extinde
2.484

1.689
VIDEO J.D. Vance a ajuns în Ungaria. Îl susține oficial pe Viktor Orban în alegeri: Sunt bucuros să mă văd cu prietenul meu!
1.689

3.862
VIDEO Insula iraniană Kharg, „ținta unui atac aerian”, după amenințările lui Trump de a prelua controlul asupra petrolului iranian
3.862

2.849
'Marele câștigător al războiului din Orientul Mijlociu' - Rusia a ajuns să încaseze miliarde de euro din exporturi
2.849

5.355
Iranul vine cu propriul plan de pace în zece puncte. Ce condiții dure impune pentru a pune capăt războiului
5.355

146
Un cuplu a fost biciuit în public de 100 de ori în Indonezia pentru relaţii extraconjugale
146

6.033
UPDATE / VIDEO Atac armat la consulatul israelian din Istanbul: trei oameni uciși
6.033

2.583
Trump critică din nou NATO, chiar înaintea vizitei șefului Alianței la Washington: „Au făcut tot posibilul să nu ajute” - Groenlanda revine în prim-plan
2.583
















Comentează